13 Aprilie 2021Sursa: BP-IPJ AG

Buletin de presă din 13 aprilie 2021

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

 

 

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti, au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 243 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 65.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 12 permise de conducere și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.

 

  •  

 

 

Au rămas fără permis după ce au condus cu viteză excesivă

 

 

În ziua de 12 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Topoloveni, care acționau pentru combaterea evenimentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive, au depistat un bărbat de 29 de ani, din Leordeni, care conducea un autoturism pe DN 7, pe raza localității Călinești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 142 km/h.

Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, totodată fiind aplicată măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

 

  •  

 

 

Tot în ziua de 12 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au acționat cu aparatul RADAR pe raza de competență, pentru combaterea evenimentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive și sancționarea abaterilor de această natură, împrejurare în care au depistat trei conducători auto, ce au fost înregistrați cu aparatul RADAR, în timp ce conduceau cu viteze ce depășeau cu mai mult de 50 km/h limitele de pe sectoarele de drum unde au fost constatate abaterile.

Cea mai mare dintre cele trei a fost constatată pe raza localității Stâlpeni, pe DN 73, unde un tânăr de 23 de ani, din Rucăr, a fost înregistrat de aparatul RADAR în timp ce conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Stâlpeni, cu viteza de 131 km/h.

Pentru fiecare dintre cei trei conducători auto a fost aplicată măsura sancționării contravenționale, cu amenzi în valoare de 1.305 lei, precum și măsura complementară de de suspendare a dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

 

  •  

 

 

Conduceau fără drept

 

 

În ziua de 12 aprilie a.c., în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au depistat un bărbat de 32 de ani, din Râmnicu-Vâlcea, județul Vâlcea, care conducea un autoturism pe DN7, pe raza comunei Bascov, fără a poseda permis de conducere.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost comisă.

 

  •  

 

 

În ziua de 12 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț au depistat un bărbat de 26 de ani, din Bârla, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Valea Mare Pravăț, fără a poseda permis de conducere.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar verificările continua, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost comisă.

 

  •  

 

 

Colaborare internațională pentru stabilirea valabilității unui permis de conducere

 

 

Polițiștii Serviciului Rutier Argeș au continuat cercetările cu privire la un bărbat de 42 de ani, din municipiul Turda, județul Cluj, care a fost depistat la data de 7 aprilie a.c., în timp ce conducea un autoturism pe DN7, pe raza localității Morărești, fiind înregistrat cu aparatul RADAR în timp ce se deplasa cu viteza de 92 km/h în localitate (în zonă cu limita de 50 km/h). Cu ocazia verificărilor, bărbatul a prezentat o copie a unui permis de conducere emis de autoritățile din Marea Britanie, fără drept de conducere pe teritoriul României.

Din verificările efectuate ulterior, cu sprijinul autorităților corespondente din țările în cauză, s-a stabilit că bărbatul ar fi obținut un permis de conducere emis de autoritățile din Marea Britanie, prin preschimbarea unui permis eliberat de autoritățile maghiare, care la rândul său a fost obținut prin preschimbarea unui permis de conducere românesc, susceptibil a fi fals.

În cauză se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducere fără drept, conform art. 312, 323 și 335 din Codul Penal.

Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite.

 

  •  

 

 

Reţinuți pentru furt

 

 

În ziua de 12 aprilie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, și au reținut doi bărbați, de 23 de ani, din Vlădești, respectiv 27 de ani, din Stâlpeni.

Din cercetări s-a stabilit că în cursul lunii februarie 2020, cei în cauză ar fi pătruns prin efracție, în locuințele unor persoane din localitatea Țițești, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu estimat la aproximativ 9.000 de lei.

Pentru administrarea probatoriului, polițiștii au efectuat percheziții la locuințele celor în cauză.

După administrarea probatoriului, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

 

  •  

 

 

Cercetări finalizate de polițiști

 

 

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de tăiere de arbori fără drept și furt de arbori.

Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 14 decembrie 2020, un tânăr de 22 de ani, din Leordeni, ar fi tăiat arbori fără respectarea regimului silvic și ar fi sustras cantitatea de aproximativ 1,3 mc de material lemnos, dintr-o pădure de pe raza localității de domiciliu, ce face parte din Fondul Forestier Național aflat în administrarea Ocolului Silvic Topoloveni.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de trimitere în judecată.

 

                                                                                       BIROUL DE PRESĂ