13 Martie 2025Sursa: BP-IPJ Argeș

Polițiștii rutieri intervin în cazul unui accident produs pe raza comunei Dărmănești

Un accident rutier s-a produs pe pe raza comunei Dărmănești, soldat cu rănirea a cinci persoane.

 

Din primele verificări, un bărbat de 63 de ani, aceeași localitate, nu s-ar fi asigurat la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers, către stânga, moment în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie de 51 de ani, din Cosești, ce se angajase în depășirea primului autoturismului condus de bărbat.

 

Cei doi conducători auto dar și trei pasageri din primul autoturism (2 femei de 52, respectiv 68 de ani, dar si un minor, de 6 ani), au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

 

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat ca niciunul dintre conducătorii auto nu au consumat alcool.

 

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul, fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.