Polițiștii continuă activitățile în sistem integrat, în cadrul Campaniei ,,VACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ!”
În data de 23 iulie a.c., activitățile în sistem integrat din cadrul Caravanei „VACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ!” au marcat a treia întâlnire, cu un total de 153 de beneficiari.
Astfel, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Argeș, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier Argeș, reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș ,,Căpitan Puică Nicolae”, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Argeș, au desfășurat activități informativ-preventive la Școala Gimnazială Albeștii de Argeș din aceeași localitate.
Tema principală a fost siguranța în perioada vacanței, cu accent pe protejarea copiilor și a tinerilor în perioada sezonului estival, totodată fiind circumscrise și Campaniei ,,Dorințe îndeplinite la vârste potriviteˮ.
De asemenea, cadrele didactice au beneficiat de discuții, organizate de polițiștii de siguranță școlară și de inspectorii școlari, cu privire la implementarea Procedurii privind managementul cazurilor de violență în mediul școlar, cu accent pe colaborarea interinstituțională permanentă, pentru adoptarea celor mai eficiente măsuri de sprijin, atât pentru copii, cât și pentru familiile aflate în dificultate.
Totodată, au fost transmise căile de informare oficiale, atât pentru copii, cât și pentru părinți și cadre didactice. Între acestea, exemplificăm cu site-ul https://sigurantascolara.ro/ , care este actualizat permanent cu informații pentru reducerea victimizării minorilor, atât în mediul școlar cât și în societate.
La întâlnire au luat parte 114 elevi și 39 de cadre didactice și părinți, din cadrul unității școlare care a găzduit evenimentul, precum și din alte 6 unități școlare, respectiv Școala Gimnazială ,,Gabriel Marinescu” Tigveni, Școala Gimnazială Bârsești, Școala Gimnazială Cicănești, Școala Gimnazială Valea Danului, Școala Gimnazială Valea Iașului și Școala Gimnazială nr. 1 Corbeni.






