02 Aprilie 2025Sursa: BP-IPJ Argeș

POLIȚIA ROMÂNĂ – ACȚIUNE ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE MINORI

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane, de 30, 43, 57 și 64 de ani, cercetate pentru viol săvârșit asupra unui minor. În sarcina persoanei, de 64 de ani, s-a reținut și infracțiunea de trafic de minori.

 

Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, în luna septembrie 2024, persoana cercetată, de 64 de ani, ar fi recrutat o persoană vătămată minoră, de 15 ani, în scopul obținerii unor beneficii materiale din exploatarea sexuală a acesteia.

 

Persoana cercetată, profitând de starea de vulnerabilitate a victimei minore (neînțelegerile din familie și lipsa banilor necesari pentru plata cazării la căminul instituției de învățământ unde era înscrisă), ar fi adăpostit-o în locuința sa și ar fi determinat-o la practicarea prostituției.

 

O parte a sumelor provenite din activitatea infracțională ar fi fost însușite de către persoana cercetată.

 

De asemenea, cercetările au reliefat că, în intervalul septembrie 2024 - februarie 2025,  cele 4 persoane cercetate ar fi întreținut, în mod repetat, raporturi și acte sexuale cu victima minoră.

 

În urma a 4 percheziții efectuate, la data de 1 aprilie 2025, de către polițiști, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă.

 

La data de 1 aprilie 2025, procurorii D.I.I.CO.T. – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea persoanelor cercetate, pentru 24 de ore.

 

La data de 2 aprilie 2025, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

 

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș.