03 Mai 2025Sursa: Biroul de Presă - IPJ Argeș

Declarație de presă, sâmbătă 3 mai 2025, ora 11:30

Vă mulțumesc pentru prezența la această declarație de presă, despre modul în care a decurs campania electorală pentru alegerile prezidențiale, din punct de vedere al atribuțiilor Ministerului Afacerilor Interne.

 

Campaniile electorale s-au încheiat oficial în această dimineață la ora 7, fiind deci interzisă continuarea propagandei electorale.

              

Potrivit Deciziei Biroului Electoral pentru alegerea Președintelui României, prin continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale se înțelege:

•         afișarea, lansarea, plasarea, promovarea, publicarea distribuirea și/sau difuzarea de materiale publicitare politice, respectiv materiale de propagandă electorală de orice tip care se referă la alegeri.

•         difuzarea de mesaje electorale care se referă la alegeri în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice, private ori prin intermediul unor vehicule special amenajate.

•         sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze anumiți candidați.

 

Menținerea conținutului cu caracter electoral care a fost publicat pe durata campaniei electorale pe pagini de internet și pe platforme online de socializare și care rămâne afișat pe respectivele pagini sau aplicații, FĂRĂ A FI PROMOVAT, NU constituie acțiune de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei electorale, cu excepția versiunii respectivului material care a fost redistribuită ulterior încheierii campaniei electorale.

 

Precizăm, de asemenea, că este interzisă transmiterea către utilizatori a mesajelor de tip text sau audio-video prin care se urmărește influențarea opțiunii privind exercitarea dreptului de vot. Totodată, organizatorii evenimentelor de orice gen și participanții la acestea nu pot derula acțiuni de propagandă electorală în intervalul cuprins între momentul încheierii campaniei electorale și până la încheierea votării.

 

Pe timpul campaniei electorale, pe raza județului Argeș nu au fost înregistrate incidente deosebite, efectivele M.A.I. fiind mobilizate pentru a asigura climatul normal de siguranță publică și pentru a cerceta sesizările cu privire la săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni electorale.

 

În ceea ce privește campania pentru alegerile prezidențiale, la nivelul județului Argeș au fost înregistrate 2 sesizări referitoare la fapte nelegale în legătură cu procesul electoral. Dintre acestea, la una dintre sesizări, în urma verificărilor, a fost aplicată o sancțiune contravențională pentru săvârșirea unei contravenții legate de procesul electoral. De asemenea, în cealaltă sesizare, polițiștii se fac cercetări cu privire la săvârșirea unei infracțiuni în context electoral.

 

Pe timpul campaniei electorale, pe raza județului Argeș, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au asigurat măsurile de ordine publică la 4 de manifestări cu caracter electoral. Toate manifestările electorale s-au desfășurat în condiții de siguranță pentru participanți și ceilalți cetățeni.

 

Pe parcursul acestei zile, efectivele MAI vor fi implicate în misiuni de asigurare a securității buletinelor de vot și a celorlalte materiale electorale pe timpul transportului de la locurile de depozitare către secțiile vot.

 

Reamintim că angajații MAI nu intră în contact cu materialele electorale, doar asigură protecția transportului acestor materiale, care sunt transportate cu vehicule care nu aparțin MAI.

 

Președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și membrii birourilor se vor prezenta astăzi la secțiile de vot pentru luarea măsurilor necesare pentru asigurarea ordinii și corectitudinii operațiunilor de votare.

 

De asemenea, vor fixa posturile de pază în jurul secțiilor de vot, care vor rămâne sub protecția efectivelor MAI pe parcursul nopții, urmând să fie predate președinților birourilor electorale, mâine dimineață, cu sigiliile intacte.

 

În misiunile de astăzi, pe raza județului Argeș, vor fi angrenați aproape 850 de polițiști, jandarmi, pompieri și lucrători de la alte structuri, iar pentru ziua votului, M.A.I. a mobilizat aproximativ 1.000 de angajați, principalele misiuni fiind menținerea siguranței publice, asigurarea protecției secțiilor de vot și cercetarea sesizărilor privind incidentele electorale.

 

Toate misiunile structurilor M.A.I. legate de alegeri sunt monitorizate și coordonate prin Centrul Național de Conducere Integrată, care este în legătură permanentă cu centrele operaționale similare activate în fiecare județ.

 

Reamintim că pentru exercitarea dreptului la vot este necesară prezentarea unui document de identitate aflat în termen de valabilitate.

 

Astfel, pentru a veni în sprijinul cetățenilor români care nu dețin un document valabil, Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor a recomandat serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor ca astăzi până la ora 16:00 și mâine, în ziua votului, între orele 07:00 și 21:00, să asigure program de lucru cu publicul, și să soluționeze, cu celeritate, cererile pentru eliberarea actelor de identitate.

 

Pentru a verifica programul exact al serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor de la locul de domiciliu sau de reședință, vă recomandăm să consultați paginile de internet ale acestora.

 

Vă mulțumesc! Următoarea declarație de presă va avea loc pe parcursul serii, în cadrul căreia vor fi prezentate ultimele date cu privire la misiunile desfășurate pe parcursul acestei zile de structurile M.A.I.