04 Octombrie 2024Sursa: BP-IPJ Argeș

Cercetări accident cu autoturism intrat în coliziune cu zidul unui bloc

În cursul nopții de 3 spre 4 octombrie a.c., polițiștii piteșteni au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier pe raza municipiului Pitești, în care un autoturism a ieșit în afara carosabilului și a intrat în coliziune cu zidul unui bloc.

 

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești a rezultat că un tânăr de 24 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism din direcția bld. Nicolae Bălcescu spre str. Negru Vodă (Bascov spre centru Pitești), în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ieșind în afara carosabilului unde a lovit un stâlp al rețelei de energie electrică și zidul unui bloc de locuințe.

 

În urma evenimentului, tânărul, care era singur în autoturism, a suferit leziuni, fiind transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri.

 

De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în care cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.