Bulletin de presă din 25 iunie 2025
Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
Polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimopniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul activităților, au fost legitimate 1.048 de persoane și au fost verificate 728 de autovehicule.
Ca urmare a abaterilor constatate, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 371 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 95.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, un total de 331 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 33 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.
Acțiuni pentru creșterea siguranței în traficul rutier, desfășurate de polițiștii rutieri argeșeni
În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.
În cele 24 de ore, polițiștii rutieri au acționat în 72 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).
În cadrul acțiunilor au fost efectuate și 259 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat aproape 350 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 90.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 23 de permise de conducere și retrase 20 de certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate, 90 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, iar dintre acestea, 11 situații au impus și măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, ca urmare a depășirii vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h față de limita de pe tronsonul pe care a fost realizată constatarea.
Reținut de polițiștii din Ștefănești
În ziua de 24 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Pachetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de amenințare, și au reținut un bărbat de 42 de ani, din Ștefănești.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 22 iulie a.c., cel în cauză ar fi amenințat în mai multe rânduri pe fosta concubină, în împrejurarea în care, anterior, a săvârșit aceeași faptă, față de aceeași persoană vătămată, aspectele anterioare făcând obiectul cercetărilor într-un dosar penal în care polițiștii au finalizat cercetările, cu propunere de trimitere în judecată față de bărbat.
În ziua de 24 iunie, după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 42 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 25 iunie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Depistați de polițiștii rutieri piteșteni conducând cu viteză excesivă
În ziua de 24 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 43 de ani, din Pitești, județul Argeș, care conducea un autoturism pe DN 503 de pe raza comunei Oarja, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 117 km/h, pe un sector de drum din localitate, cu limita legală de 50 de km/h.
Ca urmare a abaterii constatate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.
Sancționat de polițiști pentru conducere agresivă
În ziua de 24 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au depistat un bărbat de 36 de ani, din Pitești, care, în timp ce conducea un autoturism pe str. Nicolae Dobrin, a adoptat un comportament agresiv în timpul conducerii, prin depășiri succesive de pe o bandă pe alta, alternând din stânga în dreapta, manevre de natură a stânjeni ceilalți participanți la trafic, afectând siguranța deplasării.
Ca urmare a abaterii constatate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, fiind aplicată și măsura complementară implicită acestei contravenții, de reținere a permisului de conducere pentru suspendarea dreptului de circulație, pentru 30 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.
Conducea, deși avea dreptul de a conduce suspendat
În ziua de 24 iunie a.c., în jurul orei 15:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au depistat un bărbat de 32 de ani, din județul Dâmbovița, care conducea un autoturism pe Dn 65, pe raza comunei Albota, iar în urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că cel în cauză figura cu dreptul de a conduce suspendat.
Ca urmare a celor constatate, în cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, conform art. 335 alin.2 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
BIROUL DE PRESĂ






