09 Mai 2025Sursa: Biroul de Presă - IPJ Argeș

Buletin de presă din 9 mai 2025

 

Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore

     

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

Polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimopniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În cadrul activităților, au fost legitimate 944 de persoane și au fost verificate 686 de autovehicule.

Ca urmare a abaterilor constatate în cadrul acțiunilor, au fost aplicate 484 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 99.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, un total de 443 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 36 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.

                                         

    

  •  

 

 

Activități preventive desfășurate de polițiști în școli

 

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii de prevenire argeșeni au marcat 12 prezențe, în 6 unități de învățământ, pentru activități preventive ce au însumat 429 de beneficiari.

Activitățile au fost desfășurate în cadrul campaniei naționale „Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția”, al campaniilor locale „Reconectează-te cu copilul tău!” și „Law iS COOL!”, precum și în baza Programului de prevenire a victimizării minorilor și a Programului „Siguranța minorilor”.

Au fost purtate discuții pe tema consumului și traficului de substanțe psihoactive, a disparițiilor de minori, a prevenirii traficului de persoane, prevenirea violenței în mediul școlar și în afara acestuia, prevenirea agresiunilor sexuale și siguranța online.

Activitățile au fost desfășurate după cum urmează:

  • polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități după cum urmează: la Școala Gimnazială ,,Tudor Arghezi” Pitești, cu 139 de elevi și 13 cadre didactice; la Școala Gimnazială Cetățeni, cu 45 de elevi și 6 cadre didactice; la Școala Gimnazială ,, Petre Tudose” -structura Tufanu, din Mălureni, cu 24 de elevi și 2 cadre didactice; la Colegiul Național Pedagogic ,,Carol I” Câmpulung, cu 99 de elevi și 4 cadre didactice; la Seminarul Teologic Ortodox ,,Iustin Patriarhul” Câmpulung, cu 46 elevi și 2 cadre didactice.
  • polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități la Liceul Teoretic ,, Ion Cantacuzino” din Pitești,  unde au purtat activități cu un total de 62 de beneficiari.

Activitățile polițiștilor argeșeni au ca scop prevenirea victimizării, precum și a săvârșirii de fapte ce contravin normelor legale, prin educarea tinerei generații.

 

 

  •  

 

 

Trafic rutier mai sigur – obiectiv al activităților desfășurate de polițiștii rutieri

 

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.

În cele 24 de ore, polițiștii rutieri au acționat împreună cu structurile de ordine publică în 74 de filtre rutiere.

În aceste acțiuni au fost efectuate și 218 testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat aproape 450 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 95.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 13 permise de conducere și retrase 20 de certificate de înmatriculare.

Dintre sancțiunile aplicate, 87 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, iar în 5 situații, viteza cu care au fost înregistrați conducătorii auto la momentul depistării a fost cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală, fapt pentru care a fost aplicătă măsura complementară implicită, de reținere a permisului de conducere și suspendare a dreptului de a conduce.

 

 

  •  

 

 

Acțiuni de verificare a transportului rutier de marfă și de călători, desfășurate de polițiștii rutieri argeșeni

 

 

În cadrul acțiunii ROADPOL „TRUCK&BUS”, polițiștii rutieri argeșeni au continuat activitățile de verificare a transportul public de mărfuri și de persoane, pe raza județului Argeș.

În ultimele 24 de ore, au fost verificate peste 50 de mijloace de transport, iar ca urmare a abaterilor la regimul rutier constatate, au fost aplicate mai multe sancțiuni contravenționale conform H.G. 1317/2023.

Astfel, polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un conducător auto, de 51 de ani, care efectua transport public de persoane, cu un microbuz, transportând mai multe persoane decât numărul de locuri și fără a elibera bilete de călătorie tuturor pasagerilor transportați.

Ca urmare a abaterii, cel în cauză a fost sancționat contravențional, conform HG 1317/2023 privind contravențiile la normele de transport rutier de marfă și de pasageri.

De asemenea, polițiștii rutieri piteșteni au depistat un bărbat de 53 de ani care efectua transport public de persoane, cu un microbuz, fără a elibera bilete de călătorie tuturor pasagerilor transportați. Totodată, din verificări a rezultat că cel în cauză nu avea asupra sa copie conformă valabilă pentru ruta pe care desfășura activitatea de transport de persoane.

Ca urmare a abaterii, a fost dispusă măsura sancționării contravenționale a conducătorului auto care nu a eliberat bilete de călătorie tuturor persoanelor transportate, conform HG 1317/2023. De asemenea ca urmare a celor constatate, a fost sancționat și operatorul de transport, conform HG 1317/2023, cu măsura complementară implicită acestei abateri de natură contravențională, respectiv a reținerii certificatului de înmatriculare și plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, în vederea suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului penrtru o perioadă de 6 luni.

 

 

  •  

 

             

Depistat conducând fără drept

            

 

În ziua de 8 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hârtiești au depistat un bărbat de 31 de ani, din Stoenești, care conducea o autoutilitară pe DN 73D, per aza comunei Vulturești, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că cel în cauză nu figurează ca deținător de permis de conducere.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, conform art. 335 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

 

 

  •  

 

 

Conducea fără drept, sub influența alcoolului, un utilaj neânmatriculat

            

 

În ziua de 8 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au depistat un bărbat de 50 de ani, din Dragoslavele, care conducea un utilaj de tip volă, pe raza localității de domiciliu, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că cel în cauză nu figurează ca deținător de permis de conducere, iar autovehiculul pe care îl conducea nu figurează ca înmatriculat sau înregistrat.

De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.

În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, conducere fără drept și conducere a unui autovehicul neînmatriculat.

Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

 

 

  •  

 

 

Reținut de polițiștii piteșteni ca urmare a cercetărilor privind infracțiuni rutiere

 

 

În ziua de 8 mai a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără drept și sub influența alcoolului.

Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 2 spre 3 mai a.c., puțin după miezul nopții, polițiștii au depistat un bărbat de 27 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe bld. Libertății din Pitești, iar din verificările efectuate a rezultat că cel în cauză nu figurează ca deținător de permis de conducere.

De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ca urmare, cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, unde au fost recoltate probe biologice de sânge, iar în urma analizelor de specialitate a rezultat că cel în cauză avea o valoare mai mare decât limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge.

De asemenea, în jurul orei 04:00, bărbatul în cauză a fost depistat din nou de polițiștii Secției 3 Poliție Pitești, conducând același autoturism pe str. Bradului. Cel în cauză a fost din nou testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind sub limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, aspect ce implică răspunderea de natură contravențională.

În urma probatoriului administrat, după parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul 27 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Astăzi, 9 mai a.c., cel în cauză a fost prezentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Bărbatul a fost încarcerat.

 

BIROUL DE PRESĂ