Buletin de presă din 6 februarie 2026
Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
În ultimele 24 de ore, polițiștii au continuat acțiunile în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul activităților, au fost legitimate 1.022 de persoane și au fost verificate 634 de autovehicule.
Ca urmare a abaterilor constatate în cadrul acțiunilor, au fost aplicate 492 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 93.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 441 de sancțiuni conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 38 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.
Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri argeșeni pentru creșterea siguranței în trafic
În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei și a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Polițiștii rutieri au acționat în 68 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).
În cadrul acțiunilor au fost efectuate 249 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat aproape 450 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier, cu o valoare de peste 80.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 17 permise de conducere și retrase 21 de certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate, 51 au fost ca urmare a încălcării regimului legal de viteză, iar dintre acestea 5 situații a impus măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, viteza fiind încălcată cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală.
Reținut de polițiști după ce a fost depistat conducând cu permisul de conducere anulat și sub influența alcoolului
În ziua de 5 februarie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără drept, sub modalitatea conducerii cu permisul de conducere anulat, respectiv conducere sub influența alcoolului.
În seara zilei de 30 ianuarie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa pe str. Craiovei, având direcția de deplasare spre Bradu, pe care acesta nu l-a respectat. Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, cel în cauză fiind depistat și imobilizat pe raza comunei Bradu, rezultând că acesta este un bărbat de 49 de ani, din Bradu.
Cu ocazia primelor verificări a rezultat că cel în cauză se afla sub influența alcoolului, în urma testării rezultând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției române a rezultat că cel în cauză figurează cu permisul de conducere anulat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde au fost recoltate probe biologice de sânge. Ulterior, în urma analizelor de specialitate, a rezultat că valoarea alcoolemiei era peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
În ziua de 5 februarie a.c., după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 49 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
În cursul zilei de astăzi, 6 februarie a.c., cel în cauză a fost prezentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă, sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.
BIROUL DE PRESĂ






