Buletin de presă din 5 august 2025
Reținut de polițiști în urma cercetărilor privind încălcarea ordinului de protecție
În ziua de 4 august a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției nr.4 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea ordinului de protecție (2 acte materiale), respectiv de violență în familie, și au reținut un bărbat de 51 de ani, din Bârla.
Cercetările au fost demarate în ziua de 1 august, când persoana vătămată, o femeie de 38 de ani, a formulat plângere prealabilă, prin care sesiza că în ziua de 21 iulie a.c., în jurul orei 06:00, fostul soț ar fi încălcat ordinul de protecție, emis de instanța de judecată în cursul lunii iunie 2025, prin aceea că s-ar fi apropiat de aceasta și ar fi discutat cu ea, în timp ce se afla în zona unei stații pentru mijloacele de transport în comun, din cartierul Prundu.
De asemenea, prin actul de sesizare, persoana vătămată a adus la cunoștință că și în ziua de 30 iulie, în jurul orei 13:00, cel în cauză ar fi încălcat ordinul de protecție, iar în împrejurarea în care bărbatul se afla într-un autoturism împreună cu persoana vătămată, acesta ar fi lovit-o.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști, aspectele ce fac obiectul sesizării au putut fi susținute cu mijloace de probă, iar în ziua de 4 august, bărbatul de 51 de ani a fost condus la sediul poliției, în baza unui mandat de aducere emis în cauză.
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 51 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 5 august, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore
În primele 24 de ore din săptămâna în curs, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
Polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul activităților, au fost legitimate 939 de persoane și au fost verificate 634 de autovehicule.
Ca urmare a abaterilor constatate, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 368 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 115.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, un total de 317 sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 43 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.
Societate din Dragoslavele, sancționată și închisă temporar, după ce polițiștii au constatat că au fost servite băuturi alcoolice unor persoane aflate în vădită stare de ebrietate
În ziua de 4 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au continuat verificările referitor la o stare conflictuală ce a avut loc în seara zilei de 3 august a.c., în jurul orei 20:00, la un local de pe raza comunei Dragoslavele.
Din verificări a rezultat că reprezentantul societății a servit cu băuturi alcoolice mai multe persoane aflate în stare vădită de ebrietate, împrejurare în care ulterior, cei în cauză s-ar fi agresat reciproc.
Ca urmare a abaterii constatate, societatea în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, conform Legii 61/1991R privind normele de conviețuire socială, totodată fiind aplicată măsura complementară implicită contravenției aplicate, respectiv a fost dispusă suspendarea activității localului public pentru o perioadă de 10 zile.
Cercetările sunt continuate de polițiști în privința stării conflictuale, iar în funcție de rezultatul acestora urmează să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri argeșeni, pentru creșterea siguranței în traficul rutier
În prima zi a săptămânii, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei.
În cele 24 de ore, polițiștii rutieri au acționat în 61 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).
În cadrul acțiunilor au fost efectuate și 253 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat peste 320 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 100.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 25 de permise de conducere și retrase 17 certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate, 89 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, iar dintre acestea, 4 situații au impus și măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, ca urmare a depășirii vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h față de limita de pe tronsonul pe care a fost realizată constatarea.
De asemenea, tot în cadrul acțiunilor, în 4 situații, polițiștii rutieri au constatat că șoferii se aflau sub influența băuturilor alcoolice, în urma testării cu aparatul etilotest rezultând valori ale alcoolemiei de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, aspect ce implică răspunderea contravențională alături de măsura complementară de reținere a permisului de conducere și de suspendare a dreptului de a conduce pentru 90 de zile, cu aplicabilitate începând cu momentul constatării.
Totodată, polițiștii au depistat un conducător auto aflat sub influența alcoolului, pentru care valoarea testării a depășit limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat (respectiv 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat), iar la o altă situație în trafic, din verificări a rezultat că autovehiculul figura radiat din circulație, aspect pentru care în cauză a fost întocmit dosar penal.
Depistat de polițiști conducând cu viteză excesivă
În ziua de 4 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 47 de ani, din Hârtiești, care conducea un autoturism pe DN 67B, pe raza comunei Bradu, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 116 km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h.
Ca urmare a abaterii constratate, conducătorul auto în cauză a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
Sancționat contravențional polițiști după ce a condus agresiv
În ziua de 4 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr de 20 de ani, din Moșoaia, care conducea un autoturism pe raza bld. Republicii din municipiului Pitești, adoptând un comportament agresiv prin deplasarea succesivă de pe o bandă pe alta, cu scopul depășirii unui șir de vehicule, manevre prin care a pus în pericol siguranța deplasării celorlalte autovehicule.
Ca urmare a abaterii constratate, conducătorul auto în cauză a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.
Depistat conducând un ATV neînmatriculat
În ziua de 4 august a.c., polițiștii rutrieri din cadrul Poliției Orașului Mioveni au depistat un bărbat de 27 de ani, din Mioveni, care conducea un ATV cu număr de înmatriculare străin, pe str. I.C. Brătianu din Mioveni.
Din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că autovehiculul în cauză figura radiat din circulație din data de 21 iulie.
Ca urmare a celor constatate, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
Depistat de polițiști conducând sub influența alcoolului
În ziua de 4 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au depistat un bărbat de 25 de ani, din Cocu, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, fiind oprit pentru control la intersecția dintre DC 167 și DN 67B, iar cu ocazia verificărilor au rezultat indicii privind posibilul consum de alcoool.
În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului a rezultat o valoare mult peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, aspect în urma căruia conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar permisul de conducere a fost reținut pentru perioada cercetărilor, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.
Transporta mai mult material lemnos decât justifica cu documente
În ziua de 4 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au depistat un bărbat de 63 de ani, din Rucăr, care transporta material lemnos cu un ansamblu rutier format din autocamion și semiremorcă, în baza unor documente de însoțire prin care justifica o cantitate totală de 37,1 mc material lemnos, de esență rășinoase, rezultând suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată.
Astfel, cu sprijinul unui specialist silvic a fost măsurată cantitatea de lemne aflată în mijlocul de transport, rezultând o diferență de 2,8 mc în plus față de cantitatea justificată cu documente.
Ca urmare a abaterii, reprezentantul opratorului economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, iar materialul lemnos fără proveniență justificată a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Câmpulung.
BIROUL DE PRESĂ






