04 August 2025Sursa: Biroul de Presă - IPJ Argeș

Buletin de presă din 4 august 2025

 

Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore

                             

 

În ziua de duminică, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

Polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În cadrul activităților, au fost legitimate 977 de persoane și au fost verificate 648 de autovehicule.

Ca urmare a abaterilor constatate, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 115.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, un total de 354 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 38 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.

 

 

  •  

 

 

Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri argeșeni, pentru creșterea siguranței în traficul rutier                                  

 

 

În ultimele 24 de ore din săptămâna precedentă, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei.

În cele 24 de ore, polițiștii rutieri au acționat în 68 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).

În cadrul acțiunilor au fost efectuate și 289 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat peste 350 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 100.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 29 de permise de conducere și retrase 29 de certificate de înmatriculare.

Dintre sancțiunile aplicate, 92 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, iar dintre acestea, 7 situații au impus și măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, ca urmare a depășirii vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h față de limita de pe tronsonul pe care a fost realizată constatarea.

De asemenea, tot în cadrul acțiunilor, în 9 situații, polițiștii rutieri au constatat că șoferii se aflau sub influența băuturilor alcoolice, în urma testării  cu aparatul etilotest rezultând valori ale alcoolemiei de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, aspect ce implică răspunderea contravențională alături de măsura complementară de reținere a permisului de conducere și de suspendare a dreptului de a conduce pentru 90 de zile, cu aplicabilitate începând cu momentul constatării.

Totodată, polițiștii au depistat doi conducători auto aflați sub influența alcoolulșui, pentrui care valorile au depășit limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat (respectiv 1,11 și 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat), iar la o altă constatarte în trafic, privind conducerea sub influența unei substanțe psihoactive, a fost primit rezultatul de la medicina legală, conformând prezența în sânge a substanței detectate la testarea preliminară.

 

 

  •  

 

 

Depistat de polițiști conducând cu viteză excesivă

 

 

În ziua de 3 august a.c., polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 46 de ani, din București, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza comunei Schitu Golești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 112 km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h.

Ca urmare a abaterii constratate, conducătorul auto în cauză a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

 

 

  •  

 

 

Sancționat contravențional polițiști după ce a condus agresiv

 

 

În ziua de 3 august a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au depistat un tânăr de 22 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe raza municipiului Pitești, adoptând un comportament agresiv prin patinareea excesivă, în gol, a roților motoare.

Ca urmare a abaterii constratate, conducătorul auto în cauză a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.

 

 

  •  

 

 

Depistat de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, conducând sub influența alcoolului

 

      

În ziua de 3 august a.c., în jurul orei 07:30, polițiștii Serviciului Rutier Argeș au depistat un bărbat de 42 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism pe DJ 703K, pe raza comunei Budeasa, iar cu ocazia verificărilor au rezultat indicii privind posibilul consum de alcoool.

În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului a rezultat o valoare mult peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, aspect în urma căruia conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.

În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar permisul de conducere a fost reținut pentru perioada cercetărilor, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

 

 

  •  

 

 

Depistat de polițiștii rutieri piteșteni conducând sub influența alcoolului

 

      

În ziua de 3 august a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 30 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism pe DJ 703K, pe raza comunei Budeasa, iar cu ocazia verificărilor au rezultat indicii privind posibilul consum de alcoool.

În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului a rezultat o valoare mult peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, aspect în urma căruia conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.

În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar permisul de conducere a fost reținut pentru perioada cercetărilor, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

 

 

  •  

 

 

Conducător auto sub influența substanțelor psihoactive, depistat de polițiștii Biroului Rutier Pitești

 

 

În ziua de 1 august a.c., polițiști din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 26 de ani, din Bradu, care conducea un autoturism pe str. Buna Vestire de pe raza localității de domiciliu, iar cu ocazia verificărilor a rezultat că, în interacțiunea cu polițiștii rutieri, comportamentul bărbatului a ridicat suspiciuni cu privire la un posibil consum de substanțe cu efect psihoactiv.

Bărbatul a fost testat cu aparatul Drugtest din dotarea polițiștilor, rezultatul fiind pozitiv pentru o substanță psihoactivă, fapt pentru care cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea probelor biologice de sânge și urină.

În termenul de 72 de ore, a fost primit rezultatul analizelor de laborator, care a confirmat prezența în sânge a substanței psihoactive a cărei prezență a fost indicată în urma testării.

În cauză, la acest moment, se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive, conform art. 336, alin.2 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce al persoanei în cauză a fost suspendat.

 

BIROUL DE PRESĂ