Buletin de presă din 30 noiembrie 2025
Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni
În ultimele 48 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
În cele două zile, polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul activităților, au fost legitimate 1.570 de persoane și au fost verificate 952 de autovehicule.
Ca urmare a abaterilor constatate, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 419 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 121.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 348 de sancțiuni conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 59 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.
Acțiune cu efective mărite desfășurate de polițiști piteșteni, pentru creșterea gradului de siguranță
În zilele de 28 și 29 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, cu sprijinul efectivelor din cadrul Poliției Municipiului Pitești, respectiv ai Secțiilor de Poliție 1-4 și ai Biroului Rutier, precum și al luptărorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al jandarmilor argeșeni, au desfășurat acțiuni cu efective mărite, pentru creșterea gradului de siguranță, pe raza de competență a Secției de Poliție Rurală Bascov.
În cele două zile au acționat în medie, zilnic, aproximativ 20 de polițiști, alături de care au acționat și jandarmii argeșeni.
În cadrul activităților din cele două zile, polițiștii au legitimat 121 de persoane. De asemenea, s-a acționat în 19 filtre rutiere, fiind verificate 82 de autovehicule și efectuate 48 de testări cu aparatele din dotare.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 14.740 de lei și au fost aplicate măsuri complementare de reținere a 5 permise de conducere și retragere a 4 certificate de înmatriculare.
Activitățile vor continua și în perioada următoare.
Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri argeșeni pentru creșterea siguranței rutiere
În ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei și a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Polițiștii rutieri au acționat în 122 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).
În cadrul acțiunilor au fost efectuate 356 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat peste 350 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 100.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 29 de permise de conducere și retrase 18 certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate în cele 48 de ore, 87 au fost ca urmare a încălcării regimului legal de viteză, iar dintre acestea 12 situații au impus măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, viteza fiind încălcată cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală.
Acțiune desfășurată de polițiștii rutieri câmpulungeni pentru creșterea siguranței rutiere
În ziua de 28 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au continuat activitățile desfășurate cu scopul asugurării ordinii și liniștii publice, a creșterii disciplinei rutiere și prevenirii principalelor cauze generatoare de accidente, pe raza localităților aflate în responsabilitate.
Astfel, în cadrul acțiunii au fost verificate 31 de autovehicule și au fost legitimate 60 de persoane, iar ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii câmpulungeni au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de 9.527,5 lei, totodată fiind aplicate măsuri complementare de reținere a 5 permise de conducere.
Astfel, polițiștii rutieri câmpulungeni au depistat un tânăr de 20 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism pe str. Șoseaua Națională din Câmpulung, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 118 km/h, pe un sector de drum cu limita legală de 50 de km/h.
Ca urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost contravențional cu amendă în valoare de 1.822,5 lei, conform OUG 195/2002R, fiind aplicată și măsura complementară implicită, de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.
De asemenea, tot în cadrul acțiunii, polițiștii rutieri câmpulungeni au depistat un bărbat de 29 de ani, din comuna Priseaca, județul Olt, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localitățșii Mihăești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 128 km/h, pe un sector de drum cu limita legală de 50 de km/h.
Ca urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost contravențional cu amendă în valoare de 1.822,5 lei, conform OUG 195/2002R, fiind aplicată și măsura complementară implicită, de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de ciruclație.
Depistat conducând sub influența alcoolului
În ziua de 29 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 29 de ani, din Recea, care conducea un autoturism pe str. Smeurei din Pitești, rezultând indicii cu privire la posibilul consum de alcool.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.
Activități preventive desfășurate de polițiști la sfârșit de săptămână, cu peste 150 de beneficiari
În ziua de 28 noiembrie a.c., polițiștii argeșeni au continuat activitățile infirmativ-preventive, cu un total de 160 de beneficiari.
Astfel, polițiști din cadrul Biroului Siguranța Școlară Argeș au desfășurat 3 activități informativ-preventive, dintre care una la Școala Gimnazială ,,Negru Vodă” din Pitești, unde au purtat discuții cu un total de 22 de elevi și un cadru didactic, și alte două Școala Gimnazială ,,Nicolae Simonide” din Pitești, activități la au luat parte 33 de elevi și 4 cadre didactice.
Discuțile au avut ca teme prevenirea violenței asociate mediului școlar prevenirea traficului de persoane, precum și prevenirea și combaterea consumului de droguri, alcool sau substanțe psihoactive
Activitățile se înscriu specificului Proiectului ,,Scoate violența școlară din anonimat!” și al Campaniei locale ,,Alege viata, nu iluzia”.
Tot în cursul zilei de 28 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au acordat sprijin reprezentanților Penitenciarului Mioveni, împreună cu care au desfășurat 3 activități informativ-preventive, în cadrul evenimentului ,,Biblioteca Vie”.
Activitățile au avut loc la Liceul Tehnic ,,Armand Călinescu” Pitești, la Colegiul Economic ,,Maria Teiuleanu” Pitești și la Universității Politehnica București – Centrul Universitar Pitești, cu un total de 100 de tineri.
Bărbat reținut de polițiști și arestat preventiv pentru violrnță domerstică și nerespectarea ordinului de protecție provizoriu
În noaptea de 27 spre 28 noiembrie a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rociu au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, de către o femeie de 37 de ani, din Suseni, cu privire la o stare conflictuală cu fostul soț.
Din primele verificări s-a stabilit că bărbatul în cauză, de 37 de ani, ar fi avut o discuție în contradictoriu cu fosta soție, pe fondul disputei privind partajul.
În urma parcurgerii procedurii specifice cazurilor de violență domestică, conform Legii 217/2003, a rezultat că nu există risc iminent și că nu sunt îndeplinite condițiile necesare emiterii unui ordin de protecție provizoriu, situație în care femeii i-au fost aduse la cunoștință prevederile din domeniul prevenirii violenței domestice și cele referitoare la măsurile pentru protecția victimelor, conform Legii 211/2004. Totodată, acesteia i-au fost pus la dispoziție formularul de cerere pentru emiterea unui ordin de protecție către instanța de judecată.
În aceeași noapte, în jurul orei 03:30, polițiștii au fost din nou sesizați, de către un vecin, cu privire la faptul că de la locuința celor în cauză se aud zgomote specifice unei stări conflictuale.
Polițiștii au revenit la imobilul în cauză, rezultând că, pe fondul consumului de alcoool, bărbatul ar fi a lovit-o pe femeie cu palmele în zona capului și a membrelor superioare și i-ar fi distrus telefonul, după care a părăsit locuința.
În urma parcurgerii procedurii specifice, polițiștii au emis un Ordin de protecție provizoriu, fără măsura monitorizării electronice, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și distrugere, cercetările fiind desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești.
În ziua de 28 noiembrie a.c., în jurul orei 15:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rociu, care defășurau activități de verficare a Ordinului de protecție provizoriu l-au depistat pe bărbatul de 37 de ani la locuința din Suseni, fapt pentru care cel în cauză a fost condus la sediul poliției, pentru cercetări.
Ca urmare a celor condtatate, în cauză a fost întocmit un nou dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție provizoriu, conform Legii 217/2003.
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 37 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
În cursul zilei de 29 noiembrie a.c., bărbatul a fost prezentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești în fața instanței, iar Judecătoria Costești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor săvârșirii faptelor ce fac obiectul cercetărilor, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.
BIROUL DE PRESĂ






