27 Noiembrie 2025Sursa: Biroul de Presă - IPJ Argeș

Buletin de presă din 27 noiembrie 2025

 

Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni

                             

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

În ziua de duminică, polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În cadrul activităților, au fost legitimate 953 de persoane și au fost verificate 659 de autovehicule.

Ca urmare a abaterilor constatate, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 290 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 80.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 249 de sancțiuni conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 36 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.

 

 

  •  

 

 

Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri argeșeni pentru creșterea siguranței rutiere                                             

 

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei și a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Polițiștii rutieri au acționat în 73 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).

În cadrul acțiunilor au fost efectuate 210 testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat 310 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 72.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 16 permise de conducere și retrase 16 certificate de înmatriculare.

Dintre sancțiunile aplicate în cele 24 de ore, 79 au fost ca urmare a încălcării regimului legal de viteză, iar dintre acestea 8 situații au impus măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, viteza fiind încălcată cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală.

 

 

  •  

 

 

Bărbat reținut de polițiști pentru încălcarea ordinului de protecție

 

 

În ziua de 26 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, au reținut un bărbat de 44  de ani, din Bârla, pentru încălcarea ordinului de protecție.

Polițiștii au fost sesizați în aceeași zi, în jurul orelor 14:00, de o femeie de 53 de ani, din Bârla, cu privire la faptul că fostul concubin al acesteia, ar fi încălcat ordinul de protecție, emis de instanta de judecată, pe 24.07.2025, prin aceea că s-ar fi apropiat la mai puțin de 200 de metrii de locuința acesteia.

În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracțiunii, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești.

Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.

 

 

  •  

 

 

Bărbat reținut de polițiști pentru amenințare, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice

 

 

În ziua de 26 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au au continuat cercetările cu privire la săvâșirea infracțiunilor de amenințare, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Polițiștii au fost sesizați în ziua de 11  noiembrie a.c., cu privire la faptul că un bărbat de 21  de ani din Stoenești, ar fi amenințat și lovit un angajat de 56 de ani, din aceeași localitate, angajat în cadrul Primăriei Stoenești, tulburând astfel ordinea și liniștea publică, pe motiv că ar fi fost nemulțumit de refuzul de a-i înregistra un mijloc de transport în evidențele fiscale.

În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracțiunii, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.

 

 

  •  

 

 

Mandat pus în executare de polițiști

 

 

În ziua de 26 noiembrie a.c., polițiștii de investigații criminale din Câmpulung au pus în executare un Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis în aceeași zi, de Judecătoria Sfântu Gheorhe, județul Covazna, față de un bărbat de 36 de ani, din Câmpulung.

Bărbatul a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive.

Bărbatul în cauză a fost încarcerat.

 

 

  •  

 

 

Depistat de polițiști conducând cu viteză excesivă

 

 

În ziua de 26 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 25 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe DN 7C, pe raza comunei Bascov, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 114 de km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h.

Ca urmare a abaterii constratate, conducătorul auto în cauză a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

 

BIROUL DE PRESĂ