27 August 2025Sursa: Biroul de Presă - IPJ Argeș

Buletin de presă din 27 august 2025

 

Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore

                             

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

Polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În cadrul activităților, au fost legitimate 873 de persoane și au fost verificate 540 de autovehicule.

Ca urmare a abaterilor constatate, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 318  sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 106.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, un total de 269 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 40 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.

 

 

  •  

 

 

Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri argeșeni, pentru creșterea siguranței în traficul rutier                                  

 

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei.

Artfel, polițiștii rutieri au acționat în 69 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).

În cadrul acțiunilor au fost efectuate și 218 testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat aproape 270 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 94.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 18 permise de conducere și retrase 13 certificate de înmatriculare.

Dintre sancțiunile aplicate, 74 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, iar dintre acestea, 4 situații au impus și măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, ca urmare a depășirii vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h față de limita de pe tronsonul pe care a fost realizată constatarea.

 

 

  •  

 

 

Două persoane reținute pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și distrugere din culpă

 

 

În ziua de 25 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și distrugere din culpă.

Polițiștii au fost sesizați în ziua de 20.11.2024, când la sediul unei societăți comerciale din Bradu, a avut loc un incendiu, la o instalație tehnologică de prelucrare a combustibilor, în urma căruia un bărbat de 57 de ani, din comuna Bănești, județul Prahova, a suferit arsuri pe 90% din suprafața corpului, ulterior decedând în timp ce se afla la o unitate medicală, la data de 25.11.2024.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul decedat ar fi fost angajat fără forme legale și că societatea nu ar fi deținut autorizațiile necesare pentru prelucrarea combustibilor.

În urma probelor rezultate, administratorii în drept și în fapt ai societății comerciale, respectiv un bărbat de 57 de ani și o femeie de 52 de ani, ambii din comuna Bradu, au fost reținuți pentru 24 de ore.

În cursul zilei de astăzi, cei doi au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, fiind luată măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de aceștia.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor săvârșirii infracțiunilor, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală.

De asemenea, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.

 

 

  •  

 

 

Sancționat de polițiștii pentru conducere agresivă

 

 

În ziua de 25 august a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 33 de ani, din aceeași localitate, care, în timp ce conducea un autoturism pe strada Vasile Pârvan, din municipiul Pitești, a adoptat un comportament agresiv în timpul conducerii, prin frânarea bruscă și fără motiv în fața altui autoturism, punând în pericol siguranța celorlanți participanți la trafic.

Ca urmare a abaterii constatate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, fiind aplicată și măsura complementară implicită acestei contravenții, de reținere a permisului de conducere pentru suspendarea dreptului de circulație, pentru 30 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.

 

 

  •  

 

 

Depistat de polițiști conducând cu viteză excesivă

 

 

În ziua de 25 august a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Mioveni au depistat un tânăr de 20 de ani, din Caracal, județul Olt, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza orașului Mioveni, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 122 de km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h.

Ca urmare a abaterii constratate, conducătorul auto în cauză a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiindu-i eliberată o dovadă fără drept de circulație.

 

BIROUL DE PRESĂ