24 Iunie 2025Sursa: Biroul de Presă - IPJ Argeș

Buletin de presă din 24 iunie 2025

 

Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore

              

 

În primele 24 de ore din săptămâna curentă, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

Polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimopniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În cadrul activităților, au fost legitimate 1.102 persoane și au fost verificate 644 de autovehicule.

Ca urmare a abaterilor constatate, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 423 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 60.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, un total de 378 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 28 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.

 

     

  •  

 

 

Acțiunile desfășurate de polițiștii rutieri, pentru creșterea siguranței în traficul rutier, continuă și în această săptămână                                                            

 

 

În ziua de luni, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.

În cele 24 de ore, polițiștii rutieri au acționat în 66 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).

În cadrul acțiunilor au fost efectuate și 299 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat 387 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 58.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 19 permise de conducere și retrase 28 de certificate de înmatriculare.

Dintre sancțiunile aplicate, 81 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, iar dintre acestea, 9 situații au impus și măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, ca urmare a depășirii vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h față de limita de pe tronsonul pe care a fost realizată constatarea.

De asememena, polițiștii piteșteni au depistat un conducător auto care conducea sub influența alcoolului, în urma testării cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ca urmare, a fost dispusă măsura reținerii permisului de conducere pentru cercetări, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație, iar cercetările continuă, pentru stabilirea prin analize de laborator a îndeplinirii condiției pentru tragerea la răspundere din punct de vedere penal, prin stabilirea valorii alcoolemiei.

 

 

  •  

 

 

Acțiune de combatere a riscului rutier în Pitești

 

 

În ziua de 23 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au acționat, în sistem integrat, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze de producere a accidentelor pe raza de competență.

În urma abaterilor la regimul rutier au fost aplicate 117 sancțiuni contravenționale, în valoare de 14.984,5 lei, dintre care 24 au fost abateri la regimul vitezei, 14 ca urmare a neutilizării centurii de siguranță sau a dispozitivelor omologate de retenție pentru copii, iar alte 17 sancțiuni au fost aplicate pentru transportatorilor rutieri de marfă sau călători.

Totodată, au fost aplicate măsurile complementare de reținere a 4 permise de conducere (dintre care 3 pentru viteză excesivă între 117 și 108 km/h, respectiv 1 pentru conducere agresivă) și retragere a 2 certificate de înmatriculare și a unui set de plăcuțe cu numărul de înmatriculare.

Tot cu ocazia acțiunilor, polițiștii rutieri piteșteni au depistat un conducător auto care conducea un autovehicul, deși figura cu dreptul de a conduce suspendat, fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, conform art. 335 alin.2 din Codul Penal.

Polițiștii piteșteni vor continua acțiunile pe raza de competență, pentru creșterea disciplinei rutiere, în vederea combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, în funcție de specificul sectoarelor de drum vizate. De asemenea, o atenție deosebită va fi acordată depistării conducătorilor auto care aleg să conducă după ce au consumat alcool sau substanțe cu efect psihoactiv, precum și pentru combaterea comportamentului cu risc ridicat, cum ar fi conducerea agresivă.

 

 

  •  

 

 

Depistați de polițiștii rutieri piteșteni conducând cu viteză excesivă

       

 

În ziua de 23 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr de 24 de ani, din comuna Micești, județul Argeș, care conducea un autoturism pe str. Nicolae Dobrin, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 117 km/h, pe un sector de drum din localitate, cu limita legală de 50 de km/h.

Ca urmare a abaterii constatate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.

 

 

  •  

 

 

Sancționat de polițiștii pentru conducere agresivă

 

 

În ziua de 23 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr de 25 de ani, din Pitești, care, în timp ce conducea un autoturism pe Bld. Nicolae Bălcescu, a adoptat un comportament agresiv în timpul conducerii, prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare.

Ca urmare a abaterii constatate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, fiind aplicată și măsura complementară implicită acestei contravenții, de reținere a permisului de conducere pentru suspendarea dreptului de circulație, pentru 30 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.

 

 

  •  

 

 

Conducea, deși avea dreptul de a conduce suspendat

 

 

În ziua de 23 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr de 23 de ani, din comuna Bogați, care conducea un autoturism pe str. Calea București din municipiul Pitești, iar în urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că cel în cauză figura cu dreptul de a conduce suspendat.

Ca urmare a celor constatate, în cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, conform art. 335 alin.2 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

 

 

  •  

 

 

Depistat de polițiștii piteșteni conducând sub influența alcoolului

 

 

În ziua de 23 iunie a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au depistat un bărbat de 49 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe str. Iosif Gabrea, rezultând indicii cu privire la posibila prezență a alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii prin analize de laborator a îndeplinirii condiției pentru tragerea la răspundere din punct de vedere penal, prin stabilirea valorii alcoolemiei.

În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

 

 

  •  

 

 

Cercetări finalizate de polițiști într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului și violență în familie

 

                                                

În ziua de 23 iunie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului și violență în familie.

Din cercetări s-a stabilit că în perioada 2020 până în 29 aprilie 2025, o femeie de 44 de ani, din Mălureni, și-ar fi supus cei doi copii, un băiat și o fată, ambii în vârstă de 7 ani, la rele tratamente prin măsurile și tratamentele aplicate (condiții insalubre de trai, hrănire precară, igienă precară și injurii adresate minorilor), iar în perioada noiembrie 2024 – prezent, și-ar fi supus fica, de 7 ani, la violențe fizice, în mod repetat.

Reamintim că în ziua de 29 aprilie a.c., după administrarea probatoriului, femeia a fost reținută de polițiști pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Ulterior aceasta a fost prezentată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș în fața instanței, iar Judecătoria Curtea de Argeș a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, organele de cercetare penală ale poliției judiciare au sesizat Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului, față de cei doi minori fiind dispuse măsuri de protecție.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de trimitere în judecată.

 

 

  •  

 

 

Mandat pus în executare de polițiști, privind pe un bărbat condamnat pentru trafic de droguri

 

 

În ziua de 23 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au pus în executare un Mandat de executarea pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Argeș, privind pe un bărbat de 27 de ani, din Dârmănești.

Cel în cauză a fost condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de efectuare fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, respectiv trafic de droguri de risc.

Cel în cauză a fost introdus în sistemul Administrației Naționale a Penitenciarelor.

 

 

  •  

 

 

Mandat pus în executare față de un bărbat condamnat pentru furt calificat

 

 

În ziua de 23 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni au pus în executare un Mandat de executarea pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Topoloveni, privind pe un bărbat de 39 de ani, din Rătești.

Cel în cauză a fost condamnat la 3 ani de închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Cel în cauză a fost introdus în sistemul Administrației Naționale a Penitenciarelor.

 

BIROUL DE PRESĂ