24 Decembrie 2025Sursa: Biroul de Presă - IPJ Argeș

Buletin de presă din 24 decembrie 2025

 

Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni

                             

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

În cele 24 de ore, polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În cadrul activităților, au fost legitimate 833 de persoane și au fost verificate 563 de autovehicule.

Ca urmare a abaterilor constatate, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 211 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 61.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 157 de sancțiuni conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 45 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.

 

 

  •  

 

 

Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri argeșeni pentru creșterea siguranței rutiere                                             

 

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei și a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Polițiștii rutieri au acționat în 55 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).

În cadrul acțiunilor au fost efectuate 180 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat peste 150 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier, cu o valoare de peste 50.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 8 permise de conducere și retrase 9 certificate de înmatriculare.

Dintre sancțiunile aplicate în cele 24 de ore, 25 au fost ca urmare a încălcării regimului legal de viteză, iar dintre acestea 4 situații au impus măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, viteza fiind încălcată cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală.

 

 

  •  

 

 

Reținut de polițiști în urma cercetărilor privind loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice

 

 

În ziua de 23 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 6 spre 7 octombrie a.c., aproape de miezul nopții, un bărbat de 39 de ani, din Micești, pe fondul consumului de alcool, ar fi avut o stare conflictuală cu alte două persoane, în timp ce se afla în incinta unui local din Budeasa. În aceste împrejurări, cel în cauză ar fi exercitat acte de violență asupra unei altor doi bărbați. Leziunile suferite de persoanele vătămate au fost supuse evaluării din punct de vedere medico-legal, uar totodată, prin violențele exercitate asupra celor două persoane vătămate, cel în cauză tulburând ordinea și liniștea publică.

În ziua de 23 decembrie a.c., după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 24 decembrie a.c., să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiară de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.

 

 

  •  

 

 

Cercetări finalizate de polițiști într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală

 

 

În ziua de 23 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tribunalul Argeș cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în forma continuată.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit că un bărbat de 59 de ani, având calitatea de administrator al unei societăți comerciale cu sediul social în Curtea de Argeș, cu activitate în domeniul forestier, ar fi omis, în perioada 2013-2018, înregistrarea în evidențele contabile ale societății a livrărilor de material lemnos către persoane fizice, iar avizele de însoțire a materialului lemnos nu aveau corespondent în evidența contabilă, astfel sustrăgându-se de la plata unor obligații fiscale către bugetul de stat în cuantum total de 1.103.735 lei.

În vederea garantării recuperării prejudiciului, a fost instituit sechestru asigurător asupra unei părți a bunurilor aparținând persoanelor în cauză, iar o parte a prejudiciului a fost achitat.

Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de trimitere în judecată a celor trei persoane cercetate.

Precizăm că această etapă reprezintă o fază a procesului penal, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, iar persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.

 

BIROUL DE PRESĂ