24 Decembrie 2024Sursa: BP-IPJ Argeș

Buletin de presă din 24 decembrie 2024

Tânăr reținut pentru conducere fără permis

 

 

          În seara zilei de 23 decembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Costești, au reținut un tânăr de 20 de ani, din aceeași localitate, cercetat pentru conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

          Polițiștii au demarat cercetările după ce jurul orelor 16:00, tânărul de 20 de ani, care conducea un autoturism pe raza orașului Costești, nu s-ar fi conformat indicațiilor polițistului de oprii, astfel că a fost urmărit pe o distanță de aproximativ 8 km, fiind interceptat pe raza comunei Buzoești.

          În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat că tânărul nu ar avea dreptul de a conduce nici o categorie de vehicule.

          Ca urmare a probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reținut pentru 24 de, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

          Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii infracțiunii.

 

  •  

 

 

Doi tineri reținuți pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj

 

 

          În ziua de 23 decembrie a.c. polițștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Piteși, în baza delegării emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, au continuat cercetările într-un dosar penal, privind comiterea infracțiunii de ultraj.

          Procurorul de caz împreună cu polițiștii au stabilit faptul că în noaptea de 8 spre 9 decembrie a.c., doi tineri de 20 și 22 de ani, din Pitești, ar fi agresat fizic 2 polițiști, din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, cu ocazia intervenției la o sesizare despre faptul că mai multe persoane tulbură ordinea și liniștea publică, pe strada Victor Eftimiu.

          În urma punerii în aplicare a mandatelor de aducere emise pe numele celor 2 tineri și a probatoriului administrat în cauză, procurorul de caz a dispus reținerea acestora, pentru 24 de ore, urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

          Cercetările sunt continuate în cauză, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii infracțiunii.

 

  •  

 

 

 

Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore

 

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

Au fost desfășurate acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Astfel au fost legitimate 828 de persoane și au fost verificate 473 de autovehicule.

Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 262 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 76.000 lei, dintre care un total de 205 sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 49 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.

                                             

  •  

                                     

Reducerea riscului de accidente – obiectiv al acțiunilor desfășurate de polițiștii rutieri la acest sfârșit de săptămână

 

 

Polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Polițiștii rutieri au acționat împreună cu structurile de ordine publică, în 57 de filtre rutiere, fiind efectuate 220 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat 205 sancțiuni contravenționale, cu o valoare de aproximativ 63.000 de lei.  De asemenea, au fost reținute 23 de  permise de conducere și retrase 15 certificate de înmatriculare.

Din punct de vedere al abaterilor ce atrag răspunderea contravențională, din totalul sancțiunilor la regimul rutier, 59 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale.