Buletin de presă din 23 ianuarie 2026
Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
În cele 24 de ore, polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul activităților, au fost legitimate 867 de persoane și au fost verificate 589 de autovehicule.
Ca urmare a abaterilor constatate, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 264 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 80.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 229 de sancțiuni conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 23 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.
Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri argeșeni pentru creșterea siguranței rutiere
În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei și a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Polițiștii rutieri au acționat în 59 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).
În cadrul acțiunilor au fost efectuate 215 testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat aproape 250 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier, cu o valoare de peste 80.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 12 permise de conducere și retrase 9 certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate în cele 24 de ore, 41 au fost ca urmare a încălcării regimului legal de viteză, iar dintre acestea 2 situații au impus măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, viteza fiind încălcată cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală.
Conducător auto depistat de polițiștii rutieri conducând sub influența unei substannțe psihoactive
În ziua de 19 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 30 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe bld, Republicii din municipiul Pitești, iar în urma interacțiunii cu polițiștii au rezultat indicia cu privire la posibilul consum de substanțe su efect psihoactiv.
Astfel, în urma testării cu dispozitivul Drugtest, rezultatul a fost pozitiv pentru o substanță psihoactivă. În continuare, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea probelor biologice de sânge și urină, în vederea realizării determinării prin analize de specialitate a prezentei sau absenței în organism a substanței detectate.
În cauză a fost luată măsura administrativă de retragere a permisului de conducere, fiind eliberată dovadă fără drept de circulație, până la primirea rezultatelor de la medicina legală sau la împlinirea termenului de 72 de ore.
În ziua de 22 decembrie a.c., ., ca urmare a comunicării rezultatului analizelor de laborator, în termenul de 72 de ore, a fost confirmată prezența substanței detectate cu ocazia testării efectuate în trafic, efectuată în data de 19 ianuarie.
Ca urmare a celor constatate, în cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența unei substanțe cu efect psihoactiv, totodată fiind eliberată dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație, pentru perioada cercetărilor.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.
Depistat de polițiștii din Ștefănești conducând sub influența alcoolului
În noaptea ziua de 22 spre 23 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au depistat un bărbat de 25 de ani, din Ștefănești, care conduea un autoturism pe str. Radu Golescu din Ștefănești, iar în urma interacțiunii cu polițiștii au rezultat indicii referitor la posibilul consum de alcool.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.
BIROUL DE PRESĂ






