Buletin de presă din 21 ianuarie 2026
Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
În cele 24 de ore, polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul activităților, au fost legitimate 920 de persoane și au fost verificate 613 autovehicule.
Ca urmare a abaterilor constatate, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 396 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 70.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 350 de sancțiuni conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 33 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.
Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri argeșeni pentru creșterea siguranței rutiere
În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei și a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Polițiștii rutieri au acționat în 74 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).
În cadrul acțiunilor au fost efectuate 219 testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat 350 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier, cu o valoare de aproape 60.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 13 permise de conducere și retrase 19 certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate în cele 24 de ore, 69 au fost ca urmare a încălcării regimului legal de viteză, iar dintre acestea 6 situații au impus măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, viteza fiind încălcată cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală.
Viteza excesivă, în atenția polițiștilor rutieri piteșteni
În ziua de 20 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 47 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe DN 65B, pe raza municipiului Pitești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 133 de km/h, pe un sector de drum cu limita de 70 de km/h.
Ca urmare a abaterii constratate, conducătorul auto în cauză a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
Prevenirea accidentelor produse pe fondul vitezei excesive, prin acțiuni ale polițiștilor ruteri câmpulungeni
În ziua de 20 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere pe sectoarele de drum național, unde principala cauză a accidentelor din care rezultă rănirea unor participanți la trafic este viteza, sub toate formele sale. Astfel, polițiștii rutieri câmpulungeni au depistat doi conducători auto, care conduceau autovehicule cu viteză excesivă, impunând măsuri complementare de reținere a permisului de conducere.
Astfel, polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 32 de ani, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Stâlpeni, fiind înregistrat dde aparatul RADAR cu viteza de 113 km/h, pe un dector de drum cu limita de 50 de km/h. Ca urmare a abaterii constratate, conducătorul auto în cauză a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.822,5 lei, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.
De ase,emea, tot pe DN 73, dar pe raza localității Schitu Golești, polițiștii rutieri au depistat un bărbat de 38 de ani, din Bughea de Jos, care conducea un autoturism, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 129 de km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h.
Ca urmare a abaterii constratate, conducătorul auto în cauză a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.822,5 lei, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
BIROUL DE PRESĂ






