21 Decembrie 2025Sursa: Biroul de Presă - IPJ Argeș

Buletin de presă din 21 decembrie 2025

 

Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni

                             

 

În ultimele 48 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

În cele două zile, polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În cadrul activităților, au fost legitimate 2.094 de persoane și au fost verificate 1.473 de autovehicule.

Ca urmare a abaterilor constatate, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 723 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 155.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 612 sancțiuni conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 84 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.

 

 

  •  

 

 

Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri argeșeni pentru creșterea siguranței rutiere                                             

 

 

În ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei și a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Polițiștii rutieri au acționat în 135 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).

În cadrul acțiunilor au fost efectuate 652 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat peste 610 sancțiuni contravenționale la regimul rutier, cu o valoare de peste 124.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 32 de permise de conducere și retrase 28 de certificate de înmatriculare.

Dintre sancțiunile aplicate în cele 48 de ore, 147 au fost ca urmare a încălcării regimului legal de viteză, iar dintre acestea 11 situații au impus măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, viteza fiind încălcată cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală.

 

 

  •  

 

 

Bărbat reținut de polițiști pentru lovire sau alte violențe și violarea de domiciliu

 

 

În ziua de 20 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au reținut un bărbat de 31  de ani, din Pitești, pentru lovire sau alte violențe și violare de domiciliu.

Polițiștii au fost sesizați în seara de 20 decembrie a.c., în jurul orelor 22:45, de o femeie de 38 de ani, din Rătești, cu privire la faptul că fostul concubin al acesteia ar pătruns fără permisiunea ei în locuița sa, ocazie cu care ar fi lovit-o cu pumnul în zona pieptului și a feței și ar fi aruncat un ghiveci de flori în direcția ei, pe fondul unor discuții contradictorii.

În urma probatoriului administrat, bărbatul de 31 de ani, din Pitești, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Totodată polițiștii au dispus emiterea unui ordin de protecție provizoriu, prin care bărbatul este obligat să păstreze o distanță de minin 100 de metrii față de fosta concubină, de locuința și de locul ei de muncă. Prin același ordin s-a impus monitorizarea electronică a bărbatului.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracțiunii, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.

 

 

  •  

 

 

Depistat de polițiști conducând cu viteză excesivă

 

 

În ziua de 20 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești au depistat un bărbat de 45 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe DJ 503, pe un sector de drum din afara localității Rociu, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 147 de km/h, pe un sector de drum cu limita de 80 de km/h.

Ca urmare a abaterii constratate, conducătorul auto în cauză a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

 

 

  •  

 

 

Depistat conducând sub influența alcoolului, a refuzat recoltarea probelor biologice

 

 

În ziua de 19 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au intervenit în cazul unui eveniment rutier, produs pe DN 7, pe raza comunei Morărești, unde un autoturism a lovit glisiera metalică de pe marginea părții carosabile.

Din verificările efectuate polițiștii au stabili că autoturism a fost condus de un bărbat de 71 de ani, din Pitești, care nu a suferit leziuni.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.

 

Bărbatul a refuzat recoltarea probelor biologice astfel că în cauză a fost întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

 

 

  •  

 

 

Depistat de polițiști conducând fără drept

 

 

În ziua de 20 decembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 57 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism strada Depozitelor, din Municipiu, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că bărbatul nu are dreptul de a conduce nici o categorie de autovehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

 

 

BIROUL DE PRESĂ