21 August 2025Sursa: Biroul de Presă - IPJ Argeș

Buletin de presă din 21 august 2025

 

Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore

                             

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

Polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În cadrul activităților, au fost legitimate 1.492 de  persoane și au fost verificate 1. 231 autovehicule.

Ca urmare a abaterilor constatate, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 690 de  sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 132.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, un total de 607 sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 72 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.

 

 

  •  

 

 

Polițiștii argeșeni se apropie de finalul activităților desfășurate în sistem integrat, din cadrul Campaniei ,,VACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ!”

 

 

În ziua de 20 august a.c., activitățile în sistem integrat din cadrul Caravanei „VACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ!” au marcat penultima întâlnire, cu un total de 48 de beneficiari.

Astfel, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Argeș, reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș ,,Căpitan Puică Nicolae”, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Argeș, au desfășurat activități informativ-preventive în incinta Școlii Gimnaziale Morărești.

Tema principală a fost siguranța în perioada vacanței, cu accent pe protejarea copiilor și a tinerilor în perioada sezonului estival, totodată fiind circumscrise și Campaniei ,,Dorințe îndeplinite la vârste potriviteˮ.

De asemenea, activitățile au implicat abordarea temelor de discuție specifice privind siguranța rutieră pentru pietoni și bicicliști, precum și a campaniilor ,,Dorințe îndeplinite la vârste potrivite”, respectiv ,,Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți”.

Totodată, au fost transmise căile de informare oficiale, atât pentru copii, cât și pentru părinți și cadre didactice. Între acestea, exemplificăm cu site-ul https://sigurantascolara.ro/ , care este actualizat permanent cu informații pentru reducerea victimizării minorilor, atât în mediul școlar cât și în societate.

La întâlnire au luat parte 40 de elevi și 8 cadre didactice, din cadrul unității școlare care a găzduit evenimentul, precum și Școlii Gimnaziale Cocu, respectiv Școlii Gimnaziale Ciomăgești.

 

 

  •  

 

 

Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri argeșeni, pentru creșterea siguranței în traficul rutier                                  

 

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei.

Artfel, polițiștii rutieri au acționat în 128 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).

În cadrul acțiunilor au fost efectuate și 644 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat peste 600 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 110.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 23 de permise de conducere și retrase 30 de certificate de înmatriculare.

Dintre sancțiunile aplicate, doar 71 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, iar dintre acestea, 5 situații au impus și măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, ca urmare a depășirii vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h față de limita de pe tronsonul pe care a fost realizată constatarea.

 

 

  •  

 

 

Depistat de polițiștii rutieri conducând sub influența unei substanțe psihoactive

 

 

În noaptea de 17 spre 18 august a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un tânăr de 22 de ani, din Mihăești, care conducea un autoturism pe str. General Iosif Teodorescu din municipiul Câmpulung, iar cu ocazia verificărilor au rezultat indicii cu privire la posibilul consum de substanțe cu efect psihoactiv, fapt pentru care polițiștii rutieri l-au testat pe cel în cauză cu aparatul din dotare, rezultatul fiind pozitiv pentru o substanță psihoactivă.

Ca urmare, tânărul în cauză a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge și urină, pentru efectuarea analizelor de laborator care să stabilească dacă sunt îndeplinite condițiile pentru răspunderea penală, prin stabilirea prezenței substanței în organism.

Totodată, a fost luată măsura administrativă de retragere a permisului de conducere (până la împlinirea termenului de 72 de ore sau la primirea rezultatului de la medicina legală, conform modificărilor adoptate prin Ordonanța de Urgență 84 din 28 iunie 2024).

În ziua de 20 august a.c., ca urmare a comunicării rezultatului analizelor de laborator, în termenul de 72 de ore, a fost confirmată prezența substanței detectate cu ocazia testării efectuate în trafic.

În cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, fiind eliberată dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

 

 

  •  

 

 

Cercetări finalizate de polițiști într-un dosar privind conducerea sub influența unei substanțe psihoactive

 

 

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Din cercetări s-a stabilit că în seara zilei de 20 martie a.c., în jurul orei 20:00, un tânăr de 21 de ani, din Câmpulung, a fost depistat de polițiștii rutieri câmpulungeni pe str. Negru Vodă de pe raza localității de domiciliu, iar cu ocazia testării cu aparatul drugtest, rezultatul a fost pozitiv pentru o substanță cu efect psihoactiv. În urma analizelor de specialitate, a fost confirmată prezența în organism a substanței detectate cu ocazia testării în trafic, iar persoana în cauză avea afectată capacitatea de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de trimitere în judecată.

 

 

  •  

 

 

Cercetări finalizate de polițiști privind săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală asupra unui minor

 

 

Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală săvâșită asupra unui minor, în formă continuată.

Polițiștii au fost sesizați la data de 21 iulie a.c., despre faptul că un individ necunoscut, ar fi atins în zonele intime și ar fi sărutat o minoră de 11 ani, în timp ce se afla în proximitatea blocului în care aceasta locuiește, de mai multe ori, în cursul lunii iulie 2025.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii l-au identificat pe individ, ca fiind un tânăr de 24 de ani, din Pitești, care a fost depistat și condus la sediul subunității de poliție.

Reamintim că în ziua de 30 iulie a.c., în urma administrării probatoriului, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore. În ziua următoare, cel în cauză a fost prezentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

În ziua de 20 august, dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.

 

BIROUL DE PRESĂ