Buletin de presă din 20 ianuarie 2026
Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
În cele 24 de ore, polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul activităților, au fost legitimate 877 de persoane și au fost verificate 617 autovehicule.
Ca urmare a abaterilor constatate, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 269 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 76.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 225 de sancțiuni conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 32 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.
Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri argeșeni pentru creșterea siguranței rutiere
În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei și a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Polițiștii rutieri au acționat în 69 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).
În cadrul acțiunilor au fost efectuate 208 testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat peste 200 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier, cu o valoare de peste 650.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 22 de permise de conducere și retrase 20 de certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate în cele 24 de ore, 25 au fost ca urmare a încălcării regimului legal de viteză, iar dintre acestea 6 situații au impus măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, viteza fiind încălcată cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală.
Depistat conducând sub influența alcoolului
În ziua de 19 ianuarie a.c. polițiștii din cadrul Bioroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 49 de ani, din Costești, care conducea un autoturism pe str. Depozitelor de pe raza municipiului Pitești, iar în urma interacțiunii cu acesta au rezultat indicii cu privire la posibilul consum de alcool.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.
Depistat de polițiști cu material lemnos fără proveniență legală
În ziua de 19 ianuarie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Rucăr au depistat un bărbat de 31 de ani, din comuna Cetățeni, care transporta material lemnos pe raza localității de domiciliu, fără a deține documente care să ateste proveniența legală sau documente de însoțire a transportului de material lemnos.
Cu sprijinul unui specialist silvic s-a stabilit că cel în cauză transporta cantitatea de 1,5 mc de material lemnos, de esență fag.
Ca urmare a abaterii constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, iar materialul lemnos fără proveniență legală a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Cilvic Câmpulung. De asemenea, verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
BULETIN DE POLIȚIE






