20 Februarie 2026Sursa: Biroul de Presă - IPJ Argeș

Buletin de presă din 20 februarie 2026

 

Asigurarea ordinii publice, scop al actiunilor desfășurate de polițiștii argeșeni

                             

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

În cele 24 de ore, polițiștii au continuat acțiunile în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În cadrul activităților, au fost legitimate 1.070 de persoane și au fost verificate 776 de autovehicule.

Ca urmare a abaterilor constatate în cadrul acțiunilor, au fost aplicate 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 100.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 361 de sancțiuni conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 30 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.

 

 

  •  

 

 

Acțiuni ale polițiștilor rutieri argeșeni pentru creșterea siguranței în trafic        

 

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei și a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Polițiștii rutieri au acționat în 73 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).

În cadrul acțiunilor au fost efectuate 235 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat peste 360 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier, cu o valoare de peste 93.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 9 permise de conducere și retrase 13 certificate de înmatriculare.

Dintre sancțiunile aplicate, 58 au fost ca urmare a încălcării regimului legal de viteză, iar dintre acestea 1 situație a impus măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, viteza fiind încălcată cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală.

 

 

  •  

 

 

Sancționat de polițiștii pentru conducere agresivă

 

 

În ziua de 19 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 38 de ani, din aceeași localitate, care, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Drăgășani, a adoptat un comportament agresiv în timpul conducerii, prin realizarea unui derapaj controlat, punând în pericol siguranța celorlanți participanți la trafic.

Ca urmare a abaterii constatate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, fiind aplicată și măsura complementară implicită acestei contravenții, de reținere a permisului de conducere pentru suspendarea dreptului de circulație, pentru 30 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.

 

 

  •  

 

 

Depistat de polițiști conducând fără drept

 

 

În ziua de 19 februarie a.c., polițiștii Formațiunii Rutiere Ștefănești au depistat un bărbat de 26 de ani, din aceeași localitate, care conducea un autoturism pe strada Valea Mare, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că bărbatul nu are dreptul de a conduce nicio categorie de autovehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

 

BIROUL DE PRESĂ