Buletin de presă din 20 decembrie 2024
Identificați și reținuți de polițiștii din Curtea de Argeș după ce ar fi sustras bunuri
În ziua de 19 decembrie a.c., polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, documentând activitatea infracțională a doi bărbați, care au fost reținuți pentru 24 de ore.
Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 9-13 decembrie a.c., cei doi bărbați, ambii de 37 de ani, din Curtea de Argeș, ar fi pătruns fără drept într- anexă a unei locuințe din Curtea de Argeș, de unde ar fi sustras un generator de energie electrică și o motocositoare, valoarea prejudiciului fiind estimată la aproximativ 3.000 de lei.
Pentru administrarea de probatoriu, în baza autorizării instanței, în ziua de 19 decembrie a.c., polițiștii au efectuat o percheziție la locuința celor doi, în urma căreia au fost descoperite și ridicate bunurile sustrase.
Cei doi bărbați au fost conduși la sediul poliției, iar după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Urmează ca în cursul zilei de astăzi, 20 decembrie, cei doi bărbați de 37 de ani, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Bunurile recuperate au fost restituite persoanei vătămate, iar cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Activități preventive desfășurate de polițiști în școli, la sfârșit de an
În ziua de 19 decembrie a.c., polițiștii argeșeni au continuat activitățile educativ-preventive, desfășurând activități în unități de învățământ în urma cărora mesajele preventive au ajuns la aproape 140 de beneficiari.
Activitățile au fost desfășurate astfel:
-polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Argeș au desfășurat activități la Școala Gimnazială „Matei Basarab” din Pitești, cu 36 de elevi și 3 cadre didactice, în cadrul Campaniei locale „Law iS COOL!” și în cadrul Campaniei naționale „Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția”.
-polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Argeș au desfășurat activități la Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” din municipiul Pitești, cu 100 de beneficiari, în cadrul campaniei privind siguranța on-line.
Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
Au fost desfășurate acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Astfel au fost legitimate 803 persoane și au fost verificate 540 de autovehicule.
Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 298 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 61.500 lei, dintre care un total de 253 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 37 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.
Reducerea riscului de accidente – obiectiv al acțiunilor desfășurate de polițiștii rutieri la acest sfârșit de săptămână
Polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Polițiștii rutieri au acționat împreună cu structurile de ordine publică, în 58 de filtre rutiere, fiind efectuate 268 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat 286 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de aproximativ 59.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 13 permise de conducere și retrase 9 certificate de înmatriculare.
Din punct de vedere al abaterilor ce atrag răspunderea contravențională, din totalul sancțiunilor la regimul rutier, 38 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale.
Conducea un autoturism cu numere provizorii, cu valabilitate expirată
În ziua de 19 decembrie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Pitești au depistat o femeie de 43 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe str. Gârlei din municipiul Pitești, autovehiculul având aplicate plăcuțe cu număr provizoriu.
Din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că valabilitatea numerelor provizorii era expirată, astfel autoturismul figurând ca neînmatriculat.
În cauză au fost întocmite documente procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
BIROUL DE PRESĂ






