19 August 2025Sursa: Biroul de Presă - IPJ Argeș

Buletin de presă din 19 august 2025

 

Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore

                             

 

În prima zi a săptămânii în curs, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

Polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În cadrul activităților, au fost legitimate 875 de  persoane și au fost verificate 626 de autovehicule.

Ca urmare a abaterilor constatate, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 351 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 79.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, un total de 303 sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 40 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.

 

 

  •  

 

 

Societate cu activitate în domeniul silvic, verificată de polițiști și Garda Forestieră

 

 

Polițiștii din cadrul Secției de Politie Rurală Rucăr au acționat împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș, împrejurare în care au verificat o societate comercială cu obiect de activitate în domeniul silvic, din comuna Rucăr.

În urma comparării dintre stocul scriptic din aplicația SUMAL 2.0 și stocul identificat în gestiunea agentului economic la momentul efectuării controlului de la punctul de lucru, s-a constatat că deținerea în plus o cantitate de material lemnos, rezultând astfel că societatea a deținut cantitatea de 7,15 m.c. de material lemnos tip buștean, de esență rășinoase, precum și cantitatea de 2,05 mc material lemnos prelucrat, sub formă de cherestea rășinoase, fără documente legale de proveniență și transport.

Ca urmare a celor constatate, reprezentantul agentului economic a fost sancționat contravențional cu amendă de 5.000 de lei, conform Legii 171/2010, fiind luată măsura complementară a confiscării valorice a cantităților de 7,15 mc de buștean și 2,05 mc cherestea, de esență rășinoase.

 

 

  •  

 

 

Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri argeșeni, pentru creșterea siguranței în traficul rutier                                  

 

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei.

În ziua de luni, polițiștii rutieri au acționat în 68 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).

În cadrul acțiunilor au fost efectuate și 218 testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat peste 300 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 70.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 16 permise de conducere și retrase 13 certificate de înmatriculare.

Dintre sancțiunile aplicate, 88 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, iar dintre acestea, 5 situații au impus și măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, ca urmare a depășirii vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h față de limita de pe tronsonul pe care a fost realizată constatarea.

 

 

  •  

 

 

Depistat de polițiștii rutieri piteșteni conducând cu viteză excesivă

 

 

În ziua de 18 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr de 18 ani, din Budeasa, care conducea un autoturism pe str. Calea Câmpulung, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 120 km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h (cu 70 de km/h peste limita legală).

Ca urmare a abaterii constratate, tânărul conducător auto a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.

 

 

  •  

 

 

Depistat de polițiștii rutieri conducând sub influența unei substanțe psihoactive

 

 

În ziua de 16 august a.c., polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Ștefănești au depistat un bărbat de 37 de ani, din comuna Tufeni, județul Olt, care conducea un autoturism pe DN 7, iar cu ocazia verificărilor au rezultat indicii cu privire la posibilul consum de substanțe cu efect psihoactiv, fapt pentru care polițiștii rutieri l-au testat pe cel în cauză cu aparatul din dotare, rezultatul fiind pozitiv pentru o substanță psihoactivă.

Ca urmare, bărbatul în cauză a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge și urină, pentru efectuarea analizelor de laborator care să stabilească dacă sunt îndeplinite condițiile pentru răspunderea penală, prin stabilirea prezenței substanței în organism.

Totodată, a fost luată măsura administrativă de retragere a permisului de conducere (până la împlinirea termenului de 72 de ore sau la primirea rezultatului de la medicina legală, conform modificărilor adoptate prin Ordonanța de Urgență 84 din 28 iunie 2024).

În ziua de 18 august a.c., ca urmare a comunicării rezultatului analizelor de laborator, în termenul de 72 de ore, a fost confirmată prezența substanței detectate cu ocazia testării efectuate în trafic.

În cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, fiind eliberată dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

 

 

  •  

 

 

Reținut de polițiști după ce ar fi amenințat și lovit un alt minor

 

 

În ziua de 18 august a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 13 spre 14 august a.c., în jurul orei 22:30, un minor de 17 ani ar fi amenințat cu un cuțit și ar fi lovit pe un alt minor, de 16 ani, în timp ce se aflau în zona unui parc de pe raza municipiului Pitești.

În urma loviturilor, leziunile victimei au fost estimate din punct de vedere medico-legal la 3-4 zile de îngrijiri medicale.

În ziua de 18 august, după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, minorul de 17 ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 19 august, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.

 

 

  •  

 

 

Reținut de polițiști ca urmare a unui comportament agresiv repetat

 

 

În ziua de 18 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au continuat cercetările în două dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe.

Din cercetări s-a stabilit că în seara zilei de 2 mai a.c., în jurul orei 18:30, un minor de 15 ani ar fi lovit o persoană aflată pe terasa unui restautant din Mioveni, leziunile victimei fiind estimate din punct de vedere medico-legal la 3-4 zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, în noaptea de 8 spre 9 august a.c., în jurul orei 22:30, același minor ar fi lovit un bărbat cu o ulucă din lemn, provocând victimei leziuni care au fost estimate din punct de vedere medico-legal la 5-6 zile de îngrijiri medicale.

În ziua de 18 august, după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, minorul de 15 ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

 

BIROUL DE PRESĂ