18 Noiembrie 2024Sursa: BP-IPJ Argeș

Buletin de presă din 18 noiembrie 2024

Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore

 

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

Au fost desfășurate acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În ultima zi a săptămânii, au fost legitimate 1.68 de persoane și au fost verificate 674 de autovehicule.

Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 435 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 112.000 de lei, dintre care un total de 376 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 45 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.

 

  •  

 

Acțiunile desfășurate de polițiștii rutieri în ultimele 24 de ore, pentru reducerea riscului de accidente

 

 

Polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Polițiștii rutieri au acționat împreună cu structurile de ordine publică, în 64 de filtre rutiere, fiind efectuate 390 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat 258 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de aproximativ 59.000 de lei.  De asemenea, au fost reținute 37 de permise de conducere și retrase 21 de certificate de înmatriculare.

Din punct de vedere al abaterilor ce atrag răspunderea contravențională, din totalul sancțiunilor la regimul rutier, 107 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, iar dintre acestea, 19 au fost situații ce au impus reținerea permisului de conducere ca urmare a vitezei excesive.

De asemenea, în alte 4 situații, polițiștii rutieri au dispus reținerea permisului de conducere ca urmare a depistării unor conducători auto aflați sub influența băuturilor alcoolice.

Din punct de vedere al infracțiunilor la regimul rutier, în ultimele 24 de ore, au fost deăistați patru conducători auto care conduceau fără drept, dintre care doi conduceau mopede ce nu figurează înmatriculate sau înregistrate, iar alți trei conducători auto se aflau sub influența alcoolului, cu valori ale alcoolemiei de 1,65, 0,91 și 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

  •  

 

Șofer sub care conducea fără drept, depistat de polițiști după ce a depășit viteza legală

 

 

În ziua de 17 noiembrie a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii Serviciului Rutier Argeș au depistat un conducător auto care a fost înregistrat cu aparatul RADAR cu viteza de 102 km/h, pe DN 73, pe raza comunei Micești, pe un sector de drum din localitate.

Cu ocazia verificărilor a rezultat că persoana care conducea, respectiv un tânăr de 19 ani, din comuna Odobești, județul Dâmbovița, nu figura ca posesor de permis de conducere.

Ca urmare a celor constatate, în cauză au fost întocmite acte procedurale premergătoare privind conducerea fără drept, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

 

  •  

 

Depistați de polițiștii din Mioveni conducând sub influența alcoolului

 

 

În ziua de 17 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Mioveni au depistat doi conducători auto care conduceau autovehicule în timp ce se aflau sub influența alcoolului.

Astfel, în jurul orei 12:00, polițiștii au depistat un bărbat de 44 de ani, din Hârtiești, care conducea un autoturism pe DN 73D, respectiv pe str. Calea Boteni din Mioveni, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în jurul orei 20:00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Mioveni au depistat un bărbat de 31 de ani, din același oraș, care conducea un autoturism pe str. Col. D. Giurescu de pe raza localității de domiciliu, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ambii conducători auto au fost conduși la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, pentru a se stabili prin analize de specialitate dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderii penale referitor la concentrația de alcool în sânge.

În ambele situații polițiștii au întocmit acte procedurale premergătoare privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 

  •  

 

Depistați conducând cu viteză excesivă de polițiștii câmpulungeni

 

 

În ziua de 17 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au acționat pentru combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere pe raza de competență, punând accent pe depistarea conducătorilor care aleg să conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, precum și a celor care încalcă regimul legal de viteză.

În cele 24 de ore, polițiștii rutieri câmpulungeni au aplicat 18 sancțiuni contravenș/ionale, ca urmare a abaterilor rutiere constatate, valoarea sancțiunilor fiind de 16.230 de lei.

Ca urmare a sancțiunilor, au fost aplicate și măsurile complementare de reținere a 11 permise de conducere și retragere a unui certificat de înmatriculare.

Dintre abaterile la regimul legal de viteză, cele mai mari viteze înregistrare de aparatul RADAR au fost de 127 și 131 de km/h.

Astfel, polițiștii rutieri au depistat un tânăr de 19 ani, din Câmpulung, care  conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Stâlpeni, fiind înregistrat cu viteza de 127 de km/h.

De asemenea, polițiștii câmpulungeni au depistat un bărbat de 51 de ani, din Căteasca, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza comunei Mihăești, fiind înregistrat cu viteza de 131 de km/h.

În fiecare dintre aceste situații, ca urmare a depășirii limitei legale cu mai mult de 70 de km/h, conducătorii auto au fost sancționați contravențional, cu amenzi de 1.485 de lei, fiind aplicată și măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiind eliberate dovezi înlocuitoare fără drept de circulație.

 

  •  

 

Depistat de polițiști transportând lemne fără proveniență legală

 

 

În ziua de 17 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au acționat pentru prevenirea și combaterea transportului ilegal de material lemnos, împrejurare în care au depistat un bărbat de 37 de ani, Vlădești, care transporta cu o autoutilitară, pe DJ 732 de pe raza comunei Vlădești, material lemnos, fără a deține documente legale de proveniență sau transport.

Cu sprijinul unui specialist silvic s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea de 1,38 mc material lemnos, de esență molid.

Ca urmare a abaterii constatate, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodia reprezentanților Ocolului Silvic Aninoasa.