Buletin de presă din 18 august 2025
Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore
În ziua de duminică, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
Polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul activităților, au fost legitimate 941de persoane și au fost verificate 662 de autovehicule.
Ca urmare a abaterilor constatate, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 361 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 121.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, un total de 283 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 68 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.
Acțiune a polițiștilor argeșeni, desfășurată în sistem integrat, la un târg tradițional de animale
În ziua de 17 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș, împreună cu polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni și cu jandarmii argeșeni, au desfășurat o acțiune pe raza comunei Coșești, punctul Priseaca, județul Argeș, cu ocazia organizării unui târg traditional de cabaline.
Activitățile au vizat respectarea legislației privind protecția animalelor, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și respectarea condițiilor sanitar-veterinare.
În cadrul activităților, urma verificărilor efectuate s-a stabilit că în două situații, modul în care animalele erau încercate era unui prin care se provoca suferință inutilă animalelor, fapt pentru care au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, conform art. 6 alin. 2, lit. e din Legea 205/2004R privind protecția animalelor.
Acțiuni pentru combaterea hrănirii urșilor și pentru siguranța traficului pe Transfăgărășan
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au desfășurat activități pentru fluidizarea traficului rutier pe DN 7C – Transfăgărășan, în special în zona Barajului Vidraru, Cascada Capra și Tunelul Bâlea, zone intens frecventate de turiști.
Acțiunea a avut ca obiectiv atât prevenirea opririlor neregulamentare și a blocajelor în trafic, cât și combaterea hrănirii complementare a urșilor, fenomen care pune în pericol viața oamenilor și a animalelor sălbatice.
Activitățile s-au desfășurat în sistem integrat, cu participarea reprezentanților Gărzii Forestiere Ploiești și ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș.
În urma verificărilor, reprezentanții abilitați din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești au aplicat 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 19.500 de lei, conform prevederilor Legii nr. 407/2006.
în același context, polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale, dintre care 3 pentru oprire neregulamentară și una pentru inspecția tehnică periodică expirată, fiind reținut și un certificat de înmatriculare, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Reamintim că hrănirea urșilor este interzisă prin lege și se sancționează cu amenzi cuprinse între 500 și 1.500 de lei, conform Legii nr. 407/2006, iar în unele situații se pot aplica și sancțiuni în baza legislației rutiere.
Transfăgărășanul nu este un parc safari. Urșii sunt animale sălbatice, cu comportament imprevizibil, iar exemplarele obișnuite cu oamenii pot deveni agresive. Opririle pentru a fotografia animalele sau oferirea hranei reprezintă o expunere voluntară la pericol și poate avea consecințe tragice atât pentru oameni, cât și pentru animale.
Societate cu activitate în domeniul silvic, verificată de polițiști și Garda Forestieră
Polițiștii din cadrul Secției de Politie Rurală Valera Mare Pravăț au acționat împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș, împrejurare în care au verificat o societate comercială cu obiect de activitate în domeniul silvic, din comuna Lerești.
În urma comparării dintre stocul scriptic din aplicația SUMAL 2.0 și stocul identificat în gestiunea agentului economic, s-a constatat lipsa din gestiune a unei cantități de material lemnos, rezultând astfel că societatea a livrat cantitatea de 9,5 m.c. de material lemnos, de esență rășinoase, fără documente legale de proveniență și transport.
Ca urmare a celor constatate, reprezentantul agentului economic a fost sancționat contravențional cu amendă de 5.000 de lei, conform Legii 171/2010, fiind luată măsura complementară a confiscării valorice a cantității de 9,5 mc de material lemnos.
Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri argeșeni, pentru creșterea siguranței în traficul rutier
În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei.
În ziua de duminică, polițiștii rutieri au acționat în 69 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).
În cadrul acțiunilor au fost efectuate și 249 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat peste 280 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 100.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 25 de permise de conducere și retrase 12 certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate, 71 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, iar dintre acestea, 11 situații au impus și măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, ca urmare a depășirii vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h față de limita de pe tronsonul pe care a fost realizată constatarea.
De asemenea, alte 6 situații au impus rețierea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce începând cu momentul constatării, ca urmare a rezultatului pozitiv la testarea cu aparatul etilotest, cu valori rezultate de până în valoarea limită de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducând sub influența alcoolului, a provocat un eveniment rutier la Rociu
În noaptea de 17 spre 18 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier pe raza comunei Rociu, în care un autoturism a ieșit în afara carosabilului, intrând într-un șanț.
În urma verificărilor efectuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Rociu s-a stabilit că un bărbat de 48 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe DJ 503, pe raza comunei Rociu, având direcția de deplasare Oarja spre Rociu, a intrat în șanțul de pe partea stângă a direcției de mers, cu ocazia verificărilor rezultând indicii privind posibilul consum de alcoool.
În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului a rezultat o valoare mult peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, aspect în urma căruia conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar permisul de conducere a fost reținut pentru perioada cercetărilor, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.
Eveniment rutier provocat de un conducător auto aflat sub influența alcoolului, la Câmpulung
În noaptea de 17 spre 18 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier pe str. Negru Vodă din Câmpulung, în care o autoutilitară a intrat în coliziune cu un pom din afara carosabilului.
În urma verificărilor efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că autovehiculul era condus de un bărbat de 25 de ani, cetățean străin cu rezidență în Câmpulung, iar cu ocazia verificărilor rezultând indicii privind posibilul consum de alcoool.
În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului a rezultat o valoare mult peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, aspect în urma căruia conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, însă a refuzat recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii valorii alcoolemiei în sânge.
Totodată, din verificări a rezultat că cel în cauză nu figurează ca deținător de permis de conducere.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără drept și refuz de recoltare a probelor biologice de sânge, iar cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.
BIROUL DE PRESĂ






