17 Iulie 2025Sursa: Biroul de Presă - IPJ Argeș

Buletin de presă din 17 iulie 2025

Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore

                             

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

Polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În cadrul activităților, au fost legitimate 1032 de persoane și au fost verificate 770 de autovehicule.

Ca urmare a abaterilor constatate, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 571 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 132.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, un total de 520 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 42 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.

     

  •  

     

 

Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri argeșeni, pentru creșterea siguranței în traficul rutier                                  

 

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.

În cele 24 de ore, polițiștii rutieri au acționat în 81 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).

În cadrul acțiunilor au fost efectuate și 281 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat 520 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 121.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 27 de permise de conducere și retrase 24 de certificate de înmatriculare.

Dintre sancțiunile aplicate, 120 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, iar dintre acestea, 7 situații au impus și măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, ca urmare a depășirii vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h față de limita de pe tronsonul pe care a fost realizată constatarea.

De asemenea, tot în cadrul acțiunilor, în 24 situații, polițiștii rutieri au constatat că șoferii se aflau sub influența băuturilor alcoolice, în urma testării  cu aparatul etilotest rezultând, în cele șase situații amintite, valori ale alcoolemiei de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, aspect ce implică răspunderea contravențională alături de măsura complementară de reținere a permisului de conducere și de suspendare a dreptului de a conduce pentru 90 de zile, cu aplicabilitate începând cu momentul constatării.

 

  •  

 

Acțiuni ale polițiștilor argeșeni pentru combaterea transporturilor ilegale și a evaziunii fiscale

În data de 16 iulie 2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul colegilor din cadrul Serviciului Rutier Argeș, au desfășurat o amplă acțiune de verificare în trafic pe DN 7, pe ruta comuna Bascov – sat Valea Ursului. Activitatea s-a desfășurat în baza unui plan de acțiune vizând respectarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 41/2022 privind Sistemul RO e-Transport, destinat monitorizării transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat.

În cadrul acțiunii, au fost oprite și verificate 45 de autovehicule. Polițiștii au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.470 lei, pentru încălcarea prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și  în baza O.G. nr. 37/2007, pentru nerespectarea perioadelor de conducere și odihnă, precum și a utilizării tahografelor.

În aceeași zi, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au acționat și în municipiul Pitești și comuna Boteni, județul Argeș, în cadrul unui plan de acțiune ce vizează prevenirea și combaterea neregulilor din domeniul producerii, depozitării și comercializării produselor cerealiere și de panificație.

Au fost efectuate controale inopinate la punctele de lucru ale șase societăți comerciale, fiind constatate nereguli privind utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, conform prevederilor OUG nr. 28/1999. În urma verificărilor, au fost aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 17.000 lei.

Polițiștii argeșeni vor continua activitățile pentru prevenirea și combaterea ilegalităților economice, în vederea creșterii siguranței mediului de afaceri și respectării legislației fiscale.

 

 

  •  

 

Depistat conducând sub influența alcoolului

 

 

În ziua de 16 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni au depistat un bărbat de 46 de ani, din Bradu, care conducea un autoturism pe raza comunei Teiu, rezultând indicii cu privire la posibila prezență a alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.

În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

 

 

 

  •  

 

Polițiștii continuă activitățile informativ preventive în cadrul Campaniei ,,Vacanță în Siguranță”

În data de 16 iulie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au desfășurat activități informativ-preventive în incinta Liceului Tehnologic Regele Mihai I din municipiul Curtea de Argeș. Tema principală a fost siguranța în vacanță, cu accent pe protejarea copiilor și a tinerilor în perioada sezonului estival.

Activitățile s-au desfășurat în cadrul Planului de măsuri pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului și menținerea climatului de ordine publică pe timpul sezonului estival, întocmit la nivelul I.P.J. Argeș, fiind totodată parte din Planul de măsuri al Biroului Siguranță Școlară – Caravana „Vacanță în siguranță” și din campania „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite”.

Copiii au fost informați cu privire la siguranța rutieră, prevenirea victimizării minorilor, riscurile asociate consumului de substanțe cu efect psihoactiv, dar și pericolele care pot apărea în timpul vacanței.

La activități au participat 105 copii și tineri, precum și 49 de cadre didactice și părinți din cadrul mai multor instituții de învățământ din municipiul Curtea de Argeș, printre care Liceul Tehnologic Regele Mihai I, Colegiul Național Vlaicu Vodă, Liceul Tehnologic Ferdinand I, Liceul Tehnologic Constantin Dobrescu, Școala Gimnazială Basarab I, Școala Gimnazială Mircea cel Bătrân și Școala Gimnazială Carol I.

La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Argeș, Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, Serviciului Rutier Argeș și Poliției Municipiului Curtea de Argeș.