17 Ianuarie 2025Sursa: BP-IPJ Argeș

Buletin de presă din 17 ianuarie 2025

Reținut pentru amenințare și distrugere

 

 

În ziua de 16 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, și ulterior prin plângere, de către o femeie din Budeasa, cu privire la faptul că fratele său a amenințat-o și i-a distrus deamurile ușii de acces în locuință.

Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la fața locului, iar în urma verificărilor au stabilit că un bărbat de 39 de ani, cu domiciliul în Mioveni, ar fi amenințat pe sora sa, având asupra sa un cuțit, și ar fi distrus geamurile ușii de acces în imobilul acesteia.

Bărbatul a fost condus la sediul poliției, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și distrugere, în care cercetările se desfășoară sub supravegherea Parcehtului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Totodată, în urma parcurgerii procedurii specifice conform Legii 217/2003, prin parcurgerea procedurii de evaluare a riscului, a fost emis un Ordin de protecție provizoriu, pentru 5 zile, față de bărbatul sde 39 de ani.

După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 17 ianuarie 2025, cel în cauză să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

 

 

  •  

 

 

Reținut pentru infracțiuni la regimul rutier

 

 

În ziua de 15 ianuarie 2025, în jurul orei 15:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albota au depistat un bărbat de 56 de ani, din Albota, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, pe str. Spânești, iar în urma verificărilor au rezultat indicii cu privire la posibilul consum de alcool.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare mai mare de limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat că cel în cauză figurează cu dreptul de a conduce suspendat.

Bărbatul a refuzat recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără drept (în modalitatea conducerii cu dreptul de a conduce suspendat) și refuz sau sustragere de la recoltarea probelor biologice.

În ziua de 16 ianuarie a.c., după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 17 ianuarie a.c., cel în cauză să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. 

 

 

  •  

 

 

Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore

 

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

Au fost desfășurate acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Astfel au fost legitimate 659 de persoane și au fost verificate 248 de autovehicule.

Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 257 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 64.000 de lei, dintre care un total de 216 sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 34 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.

 

                                             

  •  

                                     

 

Obiectivul polițiștilor rutieri - trafic mai sigur

 

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Polițiștii rutieri au acționat împreună cu structurile de ordine publică, în 46 de filtre rutiere, fiind efectuate 229 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat 221 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 55.000 de lei.  De asemenea, au fost reținute 13 permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.

Din punct de vedere al abaterilor ce atrag răspunderea contravențională, din totalul sancțiunilor la regimul rutier, 39 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, dintre care 5 abateri privind viteza excesivă, ce implică măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce.

 

 

  •  

 

 

Activități preventive desfășurate de polițiștii argeșeni

 

 

În ziua de 16 ianuarie a.c., polițiștii Biroului Siguranța Școlară Argeș au desfășurat 5 activități preventive la Grădinița cu Program Prelungit Dumbrava Minunată din municipiul Pitești, cu 45 de preșcolari și 4 cadre didactice;

Activitățile au fost desfășurate în cadrul campaniei naționale „Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția” polițiștii punând accent pe formarea elementelor de bază privind circulația pe drumurie publice, siguranța și comportamentul copiilor pentru prevenirea victimizării.

 

 

  •  

 

 

Activități de prevenire a delictelor silvice, desfășurate de polițiști

 

 

În ziua de 16 ianuarie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului Ordine Publică au finalizat verificările privind transporturile de material lemnos realizare de un bărbat de 53 de ani, din Poiana Lacului.

Astfel, în urma verificărilor efectuate în aplicația Sumal 2.0, polițiștii au stabilit faptul că cel în cauză, deși nu are calitatea de transportator profesionist de material lemnos, ar fi transporatat într-un an calendaristic, o cantitate mai mare decât limita legală de, 20 de metri cubi de lemn/an, prevăzută de HG 497/2020 privind normele referitoare la proveninența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase. Cantitatea totală de material lemnos, transportată în mod nelegal, (respectiv cantitatea ce depășește limita de 20 de m.c./an) de către cel în cauză este de peste 131 de metri cubi.

Ca urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, iar pentru cantitatea de material lemnos transportată nelegal, cu o valoare totală de peste 36.000 de lei, a fost dispusă confiscarea valorică.

 

 

  •  

 

 

În ziua de 16 ianuarie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au finalizat verificările privind transporturile de material lemnos realizare de un bărbat de 62 de ani, din Vlădești.

Astfel, în urma verificărilor efectuate în aplicația Sumal 2.0, polițiștii au stabilit faptul că cel în cauză, deși nu are calitatea de transportator profesionist de material lemnos, ar fi transporatat într-un an calendaristic, o cantitate mai mare decât limita legală de, 20 de metri cubi de lemn/an, prevăzută de HG 497/2020 privind normele referitoare la proveninența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase. Cantitatea totală de material lemnos, transportată în mod nelegal, (respectiv cantitatea ce depășește limita de 20 de m.c./an) de către cel în cauză este de 16,80 metri cubi.

Ca urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, iar pentru cantitatea de material lemnos transportată nelegal, cu o valoare totală de peste 4.000 de lei, a fost dispusă confiscarea valorică.

 

BIROUL DE PRESĂ