Buletin de presă din 17 februarie 2026
Asigurarea ordinii publice, scop al actiunilor desfășurate de polițiștii argeșeni
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
În prima zi a săptămânii, polițiștii au continuat acțiunile în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul activităților, au fost legitimate 1.151 de persoane și au fost verificate 778 de autovehicule.
Ca urmare a abaterilor constatate în cadrul acțiunilor, au fost aplicate 476 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 95.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 432 de sancțiuni conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 29 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.
Acțiuni ale polițiștilor rutieri argeșeni pentru creșterea siguranței în trafic
În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei și a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Polițiștii rutieri au acționat în 65 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).
În cadrul acțiunilor au fost efectuate 259 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat aproape 450 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier, cu o valoare de peste 85.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 14 permise de conducere și retrase 31 de certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate, 118 au fost ca urmare a încălcării regimului legal de viteză, iar dintre acestea 5 situații a impus măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, viteza fiind încălcată cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală.
Depistat de polițiștii rutieri conducând deși avea dreptul de a conduce suspendat
În ziua de 16 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 60 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism pe str. Șoșeaua Națională de pe raza localității de domiciliu, iar în urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că cel în cauză ficurează cu dreptul de a conduce suspendat.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără drept, sub modalitatea conducerii cu dreptul de a conduce suspendat. Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.
Cercetări finalizate de polițiști, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de distrugere
În ziua de 16 februarie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de distrugere.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 18 martie 2025, în jurul orei 13:00, un bărbat de 35 de ani, din Budeasa, ar fi provocat distrugeri unui aparat de jocuri de noroc tip slot machine, în timp ce se afla în incinta unei săli de jocuri de noroc din Pitești, cauzând un prejudiciu de peste 400 de lei.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
Reținut de polițiștii din Ștefănești
În ziua de 16 februarie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de distrugere, și au reținut un bărbat de 35 de ani.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 19 ianuarie a.c., cel în cauză ar fi provocat distrugeri unui aparat de jocuri de noroc tip slot machine, în timp ce se afla în incinta unei săli de jocuri de noroc din Ștefănești, cauzând un prejudiciu de aproape 4.500 de lei.
În ziua de 16 februarie, bărbatul în cauză a fost depistat și condus la sediul poliției în baza unui mandat de aducere.
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 17 februarie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracțiunii, sub supravegherea procurorului de caz.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.
BIROUL DE PRESĂ






