16 Octombrie 2025Sursa: Biroul de Presă - IPJ Argeș

Buletin de presă din 16 octomrbie 2025

Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni

                             

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

Polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În cadrul activităților, au fost legitimate 923 de persoane și au fost verificate 633 de autovehicule.

Ca urmare a abaterilor constatate, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 321 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 80.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 279 de sancțiuni conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 28 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.

 

  •  

 

Activitățile preventive desfășurate de polițiști în ultimele 24 de ore au avut 222 de beneficiari

 

 

În ziua de 15 octombrie a.c., polițiștii argeșeni au continuat întâlnirile cu elevii, prin 13 activități, desfășurate în mediul urban și în mediul rural, cu un total de 222 de beneficiari.

Astfel, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară Argeș au efectuat 7 activități, după cum urmează:

-2 activități la Școala Gimnazială Bălilești, privind prevenirea consumului și traficului de substanțe psihoactive, siguranța online și prevenirea violenței în mediul școlar, cu un nr. total de 29 de beneficiari (26 de elevi și 3 cadre didactice);

-3 activități la Liceul Tehnologic ,,Regele Mihai Idin Curtea de Argeș, pentru prevenirea consumului și traficului de substanțe psihoactive, prevenirea violenței în mediul școlar, respectiv siguranța rutieră, cu 69 de beneficiari (66 de elevi și 3 cadre didactice);

-o activitate desfășurată alături de reprezentanți ai I.S.J. Argeș, I.J.J. Argeș, Primăriei și Consiliului Local al Mălureni, cu 20 părinți și cadre didactice din cadrulȘcolii Gimnaziale Tufanu – structură a Școlii Gimnaziale „Petre Tudose” din comuna Mălureni, .

Activitățile au fost desfășurate în cadrul Concepției Poliției Române pentru educație rutieră și Planul Național de măsuri „Siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști, în anul 2025”, Campaniei Naționale „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!” și în cadrul Proiectului ,,Scoate violența școlară din anonimat”.

Tot în cursul zilei de 15 octombrie a.c., polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Argeș au desfășurat alte 7 activități informativ-preventive, astfel:

-6 activități la Școala Gimnazială „Marin Braniște” Suseni, ce au avut ca teme prevenirea bullyingului/cyberbullyingului, răspunderea contravențională și penală a minorilor, prevenirea victimizării minorilor, siguranța rutieră, siguranța online și prevenirea consumului de droguri, alcool și a altor substanțe psihoactive, ocazie cu care au fost informați 84 de beneficiari;

-o activitate la Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul în Dificultate ,,Sfinții Constantin și Elena” Pitești, având ca teme prevenirea violenței, răspunderea contravențională și penală a minorilor, prevenirea delincvenței juvenile și siguranța online, cu 20 de beneficiari.

Activitățile desfășurate au avut specificul Programului „Siguranța minorilor”, al Campaniei „Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția”, în cadrul Campaniei de prevenire și conștientizare cu privire la consecințele traficului de droguri în rândul minorilor și tinerilor „Dă-ți jos masca!” și al Planului național de măsuri Siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști, în anul 2025”.

 

  •  

 

Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri argeșeni, pentru creșterea siguranței în traficul rutier                                  

 

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei.

Polițiștii rutieri au acționat în 72 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).

În cadrul acțiunilor au fost efectuate și 208 testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat aproape 300 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 70.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 21 de permise de conducere și retrase 25 de certificate de înmatriculare.

Dintre sancțiunile aplicate în cele 24 de ore, 57 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, iar dintre acestea, 12 situații au impus și măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, ca urmare a depășirii vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h față de limita de pe tronsonul pe care a fost realizată constatarea.

 

  •  

 

Acțiuni în trafic ale polițiștilor piteșteni pentru combaterea comportamentului agresiv în timpul conducerii autovehiculelor pe drumurile publice

 

 

În noaptea de 14 spre 15 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au desfășurat o acțiune în trafic, în zona străzii Nicolae Dobrin din municipiul Pitețti, pentru depistarea conducătorilor auto care adoptă un comportament agresiv în timpul conducerii autovehiculelor pe drumurile publice sau a persoanelor care tulbură liniștea publică prin ascultarea de muzică la volum ridicat sau provocarea de zgomote și larmă.

În cadrul acțiunii, polițiștii au depistat cinci conducători auto, cu vârste de 18, 19,m 22, 25 și 40 de ani, care au săvârșit abateri din categoria vizată în cadrul acțiunii, în intervalul 23:45-04:40.

Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, cu valoare totală de 5.265 de lei, conform OUG 195/2002R privinds circulația pe drumurile publice și au aplicat măsurile complementare de reținere a 5 permise de conducere și retragere a 2 certificate de înmatriculare.

 

  •  

 

Depistat de polițiștii piteșteni conducând fără a deține permis de conducere corespunzător

 

 

În noaptea de 15 spre 16 octombrie 2025, aproape de miezul nopții, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au observat un autoturism care, la intersecția str. Maria Teiuleanu cu bld. I.C. Brătianu a pornit de pe loc cu patinarea excesivă a roților motoare și realizarea intenționată a unui derapaj, fiind oprit de către polițiști pe bld. I.C. Brătianu. Cu ocazia verificărilor a rezultat că autovehiculul era condus de un tânăr de 17 ani, din verificări rezultând că cel în cauză este deținător de permis de conducere categoria B1.

Având în vedere că tânărul se afla la volanul unui autoturism, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere cu permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul condus, conform art. 335 alin.2 din Codul Penal, iar permisul de conducere al minorului în cauză a fost reținut pe perioada cercetărilor, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.

Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

 

  •  

 

 

Depistat de polițiștii din Ștefănești conducând fără drept

 

 

În noaptea de 15 spre 16 octombrie 2025, în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au depistat un bărbat de 52 de ani, din Ciomăgești, județul Argeș, care conducea un autoturism pe str. Valea Mare din Ștefănești, iar din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că cel în cauză figurează cu dreptul de a conduce suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără drept, sub forma conducerii cu dreptul de a conduce suspendat, conform art. 335 alin.2 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

 

  •  

 

Depistat transportând lemne fără proveniență legală

 

 

În ziua de 15 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Schitu Golești, care acționau pentru combaterea delictelor silvice, au depistat, pe DN 73C, pe raza comunei Berevoești, un bărbat de 30 de ani, din localitate, care conducea o autoutilitară cu care transporta material lemnos, fără documente care să ateste proveniența legală sau documnte de însoțire a încărcăturii de material lemnos.

În urma verificărilor efectuate cu sprijinul unui specialist silvic, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea de 1,5 m.c. de material lemos, de esență fag.

Ca urmare a abaterii constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei,  conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Aninoasa.

 

  •  

 

Transportator neprofesionist de material lemnons sancționat de polițiști

 

 

În ziua de 15 octombrie a.c., polițiștiii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au finalizat verificările privind o persoană care a efectuat transport de material lemnos.

În urma verificărilor efectuate a rezultat că, în perioada 20 ianuarie – 15 aprilie 2025, bărbatul în cauză, de 27 de ani, din Cetățeni, care nu are calitatea de transportator profesionist de material lemnos, a transportat o cantitate mai mare decât limita legală de 20 de metri cubi de lemn pe an calendaristic, stabilită de HG 497/2020 privind normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, respectiv a depășit, cu 24 de mc, volumul de 20 mc/an calendaristic permis de normele legale pentru transportatorii neprofesioniști.

Ca urmare a abaterii constatate, bărbatul de 27 de ani a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 171/2010R privind contravențiile silvice. Totodată, a fost aplicată măsura complementară implicită abaterii constatate, respective a fost dispusă confiscarea valorică a cantității de 24 de mc lemn foc, de esență fag.

 

  •  

 

Cercetări finalizate de plițiștii piteșteni

     

 

În ziua de 15 octombrie a.c., polițiștii compartimentului Sisteme de Securitate Private din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 4 februarie a.c., în jurul ore 19:00, pe fondul unui conflict spontan pornit de la o șicanare în trafic, un bărbat de 58 de ani, pasager într-un autoturism, ar fi lovit un bărbat de 28 de ani, în timp ce se aflau în parcarea unui centru comercial. La scurt timp, pe fondul acestui conflict, bărbatul de 28 de ani ar fi chemat pe fratele său, de aceeași vârstă, împreună cu care l-ar fi agresat pe bărbatul de 58 de ani, în timp ce se aflau pe aleea pietonală din apropierea unei săli de jocuri de noroc din incinta aceluiași complex comercial.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunerea de trimitere în judecată, față de toți cei trei bărbați.

Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.

 

  •  

 

Cercetări finalizate de polițiștii de investigații criminale

 

 

În ziua de 15 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de viol săvâșit asupra unui minor și coruperea sexuală a minorilor.

Din cercetări s-a stabilit că un tânăr de 24 de ani, din Micești, ar fi întreținut relații sexuale consimțite cu o minoră de 15 ani la data savârșirii faptei, iar în cursul lunii septembrie, cel în cauză i-ar fi pus la dispoziție minorei mai multe materiale cu caracter pornografic.

Reamintim că în urma cercetărilor, demarate în ziua de 26 septembrie a.c., tânărul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore în ziua de 8 octombrie, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunerea de trimitere în judecată.

Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.