Buletin de presă din 16 noiembrie 2025
Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni
În ultimele 48 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
În zilele de vineri și sâmbătă, polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul activităților, au fost legitimate 1.857 de persoane și au fost verificate 1.352 de autovehicule.
Ca urmare a abaterilor constatate, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 736 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 143.500 de lei. Dintre aceste sancțiuni, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 642 de sancțiuni conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 78 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.
Ofereau spre vânzare bunuri susceptibile a fi contrafăcute
În ziua de 14 noiembrie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au depistat, pe str. Valea Iașului din municipiul Curtea de Argeș, două persoane, de 35 și de 33 de ani, din Râmnicu-Vâlcea, județul Vâlcea, care ofereau spre vâzare un total de 39 de articole vestimentare purtând însemnele, desenele și modelele unor mărci înregistrate, susceptibile a fi contrafăcute.
Ca urmare a celor constatate, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similar, conform art. 102, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, prejudiciul cauzat urmând a fi comunicat de tituarii mărcilor.
Transporta mai mult material lemnos decât justifica cu documente legale
În ziua de 14 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului Ordine Publică Argeș au depistat, pe DN 73, pe raza orașului Mioveni, un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat de 38 de ani, din Dragoslavele, ce transporta manterial lemnos, sub formă de lăturoaie rășinoase, din primele verificări rezultând suspiciuni cu privire la transportul unei cantități mai mari decât cea justificată prin documentele de însoțire prezentate cu ocazia verificării.
Cu sprijinul reprezentanților Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Județean Argeș, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla o cantitate totală de 29,65 mc, cu 13,25 mc mai mult față de cantitatea consemnată în avizul de însoțire.
Ca urmare a abaterii constatate, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „transportul de materiale lemnoase cu aviz de însoţire emis în mod legal pentru care diferenţa dintre volumul înscris în avizul de însoţire şi volumul constatat cu ocazia controlului diferă cu minimum 20%, dar nu mai puţin de 5,01 metri cubi materiale lemnoase”, conform art. 151, alin.3 din Legea 331/2024 – Codul Silvic.
De asemenea, materialul lemnos fără proveniență legală a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Domnești.
Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri argeșeni pentru creșterea siguranței rutiere
În ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei.
Polițiștii rutieri au acționat în 129 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).
În cadrul acțiunilor au fost efectuate 463 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat peste 650 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 130.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 26 de permise de conducere și retrase 39 de certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate în cele 24 de ore, 150 au fost ca urmare a încălcării regimului legal de viteză, iar dintre acestea 9 au impus măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, viteza fiind încălcată cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală.
Acțiuni de combatere a riscului rutier, la Curtea de Argeș
În zilele de 14 și 15 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș au acționat pe sectoarele de drum de pe raza localităților aflate în competență, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.
În cele două zile, polițiștii rutieri din Curtea de Argeș au verificat peste 80 de autovehicule, au legitimat peste 100 de persoane și au efectuat 35 de testări cu aparatele din dotare, pentru depistarea conducătorilor auto care aleg să conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
În urma activităților, polițiștii rutieri au constatat abateri de la normele rutiere în urma cărora au aplicat 27 de sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 19.022,5 lei. Totodată au fost aplicate măsurile complementare de reținere a 3 petmise de conducere și retragere a 4 certificate de înmatriculare.
Depistat de polițiștii piteșteni conducând sub influența alcoolului
În noaptea de 14 spre 15 noiembrie a.c., după miezul nopții, polițiștii de ordine publică din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au depistat un bărbat de 47 de ani, din comuna Făgețelu, județul Olt, care conducea un autoturism pe str. Calea Drăgășani din municipiul Pitești, rezultând indicii cu privire la posibilul consum de alcoolul.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.
.
Depistat de polițiști conducând deși avea dreptul de a conduce suspendat
În seara zilei de 14 noiembrie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au depistat în trafic, pe DJ 703E de pe raza comunei Băbana, un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din Galați, iar din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că tânărul avea dreptul de a conduce suspendat, din cursul lunii septembrie 2025.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere cu dreptul de a conduce suspendat, conform art. 335 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite și luarea măsurilor legale care se impun.
Depistat de polițiștii câmpulungeni conducând deși avea dreptul de a conduce suspendat
În ziua de 14 noiembrie a.c., în jurul orei 12:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au depistat în trafic, pe bld. C-tin Brâncoveanu din Câmpulung, un autoturism condus de un bărbat de 65 de ani, din Mioarele, iar din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că tânărul avea dreptul de a conduce suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere cu dreptul de a conduce suspendat, conform art. 335 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite și luarea măsurilor legale care se impun.
Reținut de polițiștii de investigații criminale din Costești și arestat preventiv pentru tâlhărie
În noaptea de 13 spre 14 noiembrie a.c., în jurul orei 05:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență de către un bărbat din comuna Slobozia, că ar fi fost agresat de către o persoană pe care nu o cunoaște, ulterior constatând lipsa telefonului mobil.
Din primele verificări efectuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Rociu, s-a constatat că cele sesizate se confirmă, bărbatul fiind lovit în timp ce se afla în proximitatea unei stații de alimentare cu carburanți, în jurul orei 02:00, unde a rămas în stare de inconștiență.
Cercetările au fost preluate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Costești, în cauză fiind înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, cercetările fiind desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești.
Polițiștii de investigații criminale, cu aportul polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Slobozia, au continuat cercetările, iar în ziua de 14 noiembrie, au identificat și depistat persoana bănuită de săvârșirea agresiunii, respectiv un tânăr de 22 de ani, din orașul Ulmeni, județul Maramureș.
Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 13 spre 14 noiembrie, în jurul orei 02:00, tânărul în cauză ar fi deposedat pe bbărbatul de 40 de ani de telefonul mobil în scopul de a și-l însuși pe nedrept, prin întrebuințarea de violențe fizice cu grad de violență ridicat, lovindu-l pe bărbat, pe care ulterior l-ar fi abandonat pe stradă în stare de inconștiență.
Totodată, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii au recuperat prejudiciul în natură, acesta fiind restituit persoanei vătămate.
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, tânărul de 22 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.
În cursul zilei de 15 noiembrie a.c., tânărul a fost prezentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești în fața instanței, iar Judecătoria Costești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.
Reținut de polițiștii din Ștefănești după ce a încălcat ordinul de protecție provizoiu, emis de polițiști după ce și-a amenințat soția
În ziua de 15 noiembrie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au fost sesizați de o femeie din Ștefănești cu privire la faptul că soțul său ar fi amenințat-o cu moartea, după ce, anterior, ar fi lovit-o.
Din verificările efectuate de polițiști a rezultat că cele sesizate se confirmă. În continuare a fost parcursă procedura de evaluare a riscului în conformitate cu prevederile Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, ocazie cu care a fost emis ordin de protecție provizoriu, însă fără montarea unui dispozitiv de monitorizare.
Totodată, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și de amenințare, în care cercetările se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
În noaptea de 15 spre 16 noiembrie a.c., în jurul orei 02:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au fost sesizați telefonic, direct de către persoana vătămată, cu privire la faptul că soțul său a revenit la domiciliu, încălcând astfel obligațiile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
O patrulă formată din polițist și jandarm s-a deplasat cu operativitate la locuința în cauză, depistându-l pe bărbat în imobil, fără ca femeia să fi fost agresată fizic.
Bărbatul a fost condus la sediul poliției, pentru cercetări.
Polițiștii de investigații criminale au întocmit un nou dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordin de protecție provizoriu, în care cercetările se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 48 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite, sub supravegherea procurorului de caz.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.
BIROUL DE PRESĂ






