16 Ianuarie 2025Sursa: BP-IPJ Argeș

Buletin de presă din 16 ianuarie 2025

Mandate puse în executare de polițiști

 

 

În ziua de 15 ianuarie, polițiștii argeșeni au pus în executare două mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea, pentru persoane care au fost condamnate de instanțele de judecată, în urma săvârșirii unor infracțiuni.

Astfel, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Muncipiului Curtea de Argeș au pus în executare un Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Argeș, privind pe un tânăr de 21 de ani, din Curtea de Argeș. Cel în cauză a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, în forma continuată.

De asemenea, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Băiculești, împreună cu polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș au pus în executare un Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Pitești, privind pe o femeie de 56 de ani, din Băiculești. Femeia a fost condamnată la un an și 4 luni închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în stare de recidivă.

Ambele persoane au fost încarcerate.

 

 

  •  

 

 

Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore

 

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

Au fost desfășurate acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Astfel au fost legitimate 759 de persoane și au fost verificate 495 de autovehicule.

Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 238 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 51.000 de lei, dintre care un total de 206 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 18 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.

 

                                             

  •  

 

                                     

Obiectivul polițiștilor rutieri - trafic mai sigur

 

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Polițiștii rutieri au acționat împreună cu structurile de ordine publică, în 54 de filtre rutiere, fiind efectuate 244 testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat 226 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de aproape 50.000 de lei.  De asemenea, au fost reținute 15 permise de conducere și retrase 9 certificate de înmatriculare.

Din punct de vedere al abaterilor ce atrag răspunderea contravențională, din totalul sancțiunilor la regimul rutier, 38 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, dintre care 8 abateri privind viteza excesivă, ce implică măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce.

 

 

  •  

 

 

Activități preventive desfășurate de polițiștii argeșeni

 

 

În ziua de 16 ianuarie a.c., polițiștii argeșeni au desfășurat 9 activități preventive, în 4 școli și licee din mediul urban și rural, având 303 beneficiari, aproape toți elevi.

Astfel, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară Argeș au desfășurat 5 activități în 3 unități de învățământ, după cum urmează:

  • la Școala Gimnazială Nicolae Iorga din municipiul Pitești, 2 activități, cu 47 de elevi și 2 cadre didactice;
  • la Școala Gimnazială Ion Pillat din municipiul Pitești, o activitate, cu 22 de elevi și un cadru didactic;
  • la Liceul Teoretic Iulia Zamfirescu din oraș Mioveni, 2 activități, cu 52 de elevi și 2 cadre didactice.

Activitățile au fost desfășurate în cadrul campaniei naționale „Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția” și al campaniei locale „Law iS COOL!”, iar mesajele transmise de polițiști au vizat aspecte de prevenire a violenței asociate mediului școlar, a consumului de substanțe care dau dependență, dar și aspecte legale cu accent privind delincvența juvenilă și răspunderea penală a minorilor.

De asemenea, polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Porevenirea Criminalității Argeș au desfășurat 4 activități preventive, la Școala Gimnazială Calotești – structură din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Budeasa, cu 177 de beneficiari.

Activitățile polițiștilor de la ,,prevenire” au fost desfășurate în cadrul campaniei naționale „Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția” și al proiectului „Siguranța on-line”.

 

 

  •  

 

 

Activități de prevenire a delictelor silvice, desfășurate de polițiști

 

 

În ziua de 15 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au desfășurat activități de prevenire și combatere a delictelor silvice.

Astfel, polițiștii au depistat un bărbat de 25 de ani, din Berevoești, care transporta cu o autoutilitară material lemnos, pe raza comunei Țițești, fără a deține documente care să ateste proveniența legală sau documente de însoțire a transportului de material lemnos.

Cu sprijinul unui specialist silvic, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea de un metru cub de material lemnos, de esență fag.

Ca urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost sancționat cu amendă în valoare de câte 1.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Bazei Experimentale Mihăești.

 

BIROUL DE PRESĂ