15 Mai 2025Sursa: Biroul de Presă - IPJ Argeș

Buletin de presă din 15 mai 2025

Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore

     

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

Polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimopniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În cadrul activităților din ziua de duminică, au fost legitimate 969 de  persoane și au fost verificate 691 de autovehicule.

Ca urmare a abaterilor constatate, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 417 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 107.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, un total de 374 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 34 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.

                                             

  •  

 

Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri, pentru creșterea siguranței în traficul rutier                                              

 

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.

În cele 24 de ore, polițiștii rutieri au efectuat 64 de filtre rutiere, acționând împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).

În aceste acțiuni au fost efectuate și 268 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat peste 374 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de aproape 98.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 18 permise de conducere și retrase 19 certificate de înmatriculare.

Dintre sancțiunile aplicate, 83  au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, iar în 7 situații, viteza cu care au fost înregistrați conducătorii auto la momentul depistării a fost cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală, fapt pentru care a fost aplicată măsura complementară implicită, de reținere a permisului de conducere și suspendare a dreptului de a conduce.

 

  •  

 

Tânăr reținut de polițiști pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe

 

 

În ziua de 14 mai a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că un tânăr de 19 ani, din Moșoaia, la data de 23 aprilie a.c. pe fondul unui conflict spontan, ce a avut loc pe Bulevardul I.C. Brătianu, din Pitești, l-ar fi agresat fizic pe tânăr în vârstă de 24 de ani, din Pitești și pe angajata unei săli de jocuri tip ,,slot machines”, de 23 de ani, din Albota, care ar fi intervenit pentru a aplana conflictul. Totodată prin acțiunile sale tânărul ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.

În urma probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracțiunii, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționare definitivă a cauzei.

 

  •  

 

Depistat de polițiști conducând cu viteză excesivă

 

 

În ziua de 14 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr de 22 de ani, din Poiana Lacului, care conducea un autoturism pe DN 67B, pe raza localitații de domiciliu, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 117 de km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h.

Ca urmare a abaterii constratate, conducătorul auto în cauză a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

 

  •  

 

Sancționat de polițiștii pentru conducere agresivă

 

 

În ziua de 14 mai a.c., polițiștii rutieri din Curtea de Argeș au depistat un tânăr de 23 de ani, din Albeștii de Argeș, care, în timp ce se afla în parcarea unui centru comercial din Curtea de Argeș, a adoptat un comportament agresiv în timpul conducerii, prin realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehciulului în vederea rotirii acestuia, iar prin aceasta s-a produs un accident rutier soldat cu pagube.

Ca urmare a abaterii constatate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, fiind aplicată și măsura complementară implicită acestei contravenții, de reținere a permisului de conducere pentru suspendarea dreptului de circulație, pentru 30 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.