Buletin de presă din 15 ianuarie 2026
Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
În cele 24 de ore, polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul activităților, au fost legitimate 924 de persoane și au fost verificate 658 de autovehicule.
Ca urmare a abaterilor constatate, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 403 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 98.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 349 de sancțiuni conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 39 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.
Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri argeșeni pentru creșterea siguranței rutiere
În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei și a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Polițiștii rutieri au acționat în 67 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).
În cadrul acțiunilor au fost efectuate 231 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat aproape 350 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier, cu o valoare de peste 76.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 16 permise de conducere și retrase 28 de certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate în cele 24 de ore, 39 au fost ca urmare a încălcării regimului legal de viteză, iar dintre acestea 2 situații au impus măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, viteza fiind încălcată cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală.
Verificări privind prevenirea și combatererea delictelor silvice
În ziua de 14 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice, în colaborare cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Ploiești.
În urma verificărilor efectuate, a fost identificat un bărbat, domiciliat în comuna Coșești, care, pe parcursul anului 2025, ar fi transportat cantitatea totală de 82,66 metri cubi de material lemnos, fără a deține calitatea de transportator profesionist în aplicația SUMAL 2.0.
Pentru neregulile constatate, persoana în cauză a fost sancționată contravențional conform prevederilor Legii nr. 171/2010, cu amendă în valoare de 15.000 de lei.
Totodată, cantitatea de 82,66 metri cubi de material lemnos, de diferite esențe, a fost confiscată valoric, valoarea totală a materialului lemnos fiind de 23.386 de lei.
Polițiștii din Rucăr verifică respectarea legislației în domeniul silvic
Polițiștii din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Rucăr au desfășurat activități specifice având ca scop prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic.
În acest context, polițiștii, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Ploiești, au efectuat un control la un operator economic din comuna Rucăr, administrat de un bărbat în vârstă de 55 de ani, domiciliat în aceeași localitate.
În urma comparării stocurilor scriptice înregistrate în aplicația SUMAL 2.0 cu stocurile faptice existente la momentul controlului, s-a constatat faptul că au fost expediate 6,38 metri cubi de material lemnos, esență rășinoase, fără aviz de însoțire sau documente legale de proveniență.
Ca urmare a neregulilor constatate, persoana juridică a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 171/2010, fiind dispusă totodată confiscarea valorică a cantității de 6,38 metri cubi de material lemnos.






