Buletin de presă din 14 mai 2025
Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
Polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimopniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul activităților din ziua de duminică, au fost legitimate 1006 persoane și au fost verificate 723 de autovehicule.
Ca urmare a abaterilor constatate, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 454 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 115.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, un total de 417 sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 32 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.
Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri, pentru creșterea siguranței în traficul rutier
În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.
În cele 24 de ore, polițiștii rutieri au efectuat 61 de filtre rutiere, acționând împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).
În aceste acțiuni au fost efectuate și 282 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat peste 417 sancțiuni contravenționale, cu o valoare de aproape 105.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 18 permise de conducere și retrase 19 certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate, 136 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, iar în 8 situații, viteza cu care au fost înregistrați conducătorii auto la momentul depistării a fost cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală, fapt pentru care a fost aplicată măsura complementară implicită, de reținere a permisului de conducere și suspendare a dreptului de a conduce.
Bărbat reținut de polițiști pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare și lovire sau alte violențe
În ziua de 13 mai a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare și lovire sau alte violențe.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat de 45 de ani, din Budeasa, în data de 27 aprilie a.c. i-ar fi transmis soției sale, de 36 de ani, din Budeasa, cu care se află în proces de divorț mesaje de amenințare cu violeță fizică, adresate concubinului femeii. Totodată în dimineața zilei de 03 mai a.c. același bărbat, în timp ce se afla în parcarea unui bloc, din strada Unirii, din Pitești, l-ar fi agresat fizic pe concubinul femeii, în vârstă de 43 de ani, din Pitești și a provocat distrugeri la autoturismul condus de soția sa, tulburând totodată ordinea și liniștea publică. În contextul sării conflictuale, în dupamiaza aceleiași zile, bărbatul de 45 de ani, ar fi transmis mesaje de amenințare la adresa soției sale și a concubinului acesteia.
În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracțiunii, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționare definitivă a cauzei.
Mandat pus în executare de polițiști
În ziua de 13 mai a.c., polițiștii de investigații criminale din Câmpulung, au pus în executare un Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Argeș, față de o femeie de 41 de ani, din Câmpulung, care se sustrăgea executării mandatului, din data de 06.05.2025.
Femeia în cauză a fost condamnată la un trei ani și șase luni de închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de operațiuni comerciale cu substanțe psihoactive.
Persoana în cauză a fost încarcerată.
Depistat conducând cu dreptul de a conduce anulat
În ziua de 13 mai a.c., polițiștii rutieri Piteșteni au depistat un bărbat de 34 de ani, din Ștefănești, care conducea un autoturism pe strada Târgul din Vale, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că bărbatul cu dreptul de a conduce anulat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.






