13 Octombrie 2024Sursa: BP-IPJ Argeș

Buletin de presă din 13 octombrie 2024

Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele trei zile

 

 

În ultimele 72 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

Au fost desfășurate acțiuni cu efective mărite, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În cele trei zile, au fost legitimate 2.773 de persoane și au fost verificate 1.917 autovehicule.

Ca urmare a abaterilor constatate la acest sfârșit de săptămână, au fost aplicate  1.048 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 223.000 de lei, dintre care un total de 853 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 166 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.

 

  •  

      

Reducerea riscului rutier – obiectiv al acțiunilor desfășurate de polițiștii rutieri în ultimele 72 de ore

         

 

La acest sfârșit de săptămână, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Polițiștii rutieri au acționat împreună cu structurile de ordine publică, în 154 de filtre rutiere, fiind efectuate 969 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate pentru abateri la normele rutiere, polițiștii rutieri au aplicat 609 sancțiuni contravenționale, cu o valoare de aproximativ 121.300 de lei.  De asemenea, au fost reținute 47 de permise de conducere și retrase 51 de certificate de înmatriculare.

Din totalul abaterilor la regimul rutier constatate de polițiști, 189 au fost depășiri ale regimului legal de viteză, iar dintre acestea, 18 au fost prin depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h. Facem precizarea că aceste abateri cu grad de pericol ridicat au prevăzută măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptuilui de a conduce pentru 90 de zile, respectiv pentru 120 de zile, în situația în care viteza înregistrată de aparatul RADAR a fost cu mai mult de 70 de km/h peste limita legală.

De asemenea, au fost constatate alte abateri, privind conducerea sub influența alcoolului, cu grad de pericol ridicat, 3 conducători auto fiind depistați conducând sub influența băuturilor alcoolice, valoarea alcoolemiei fiind în limite ce atrage răspunderea contravențională (până în 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat).

Fiecare dintre situațiile privind conducerea sub influența alcoolului au ca măsură complementară reținerea permisului de conducere, fără drept de circulație începând cu momentul constatării.

 

  •  

 

Depistat de polițiștii rutieri piteșteni conducând cu viteză excesivă

 

 

În ziua de 12 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr de 22 de ani, din Poiana Lacului, care conducea un autoturism pe str. Depozitelor din muncipiul Pitești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 121 de km/h (cu 71 peste limita legală).

Ca urmare a abaterii constatate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

 

  •  

 

Tânăr depistat de polițiștii rutieri din Mioveni, conducând cu viteză excesivă

 

 

În ziua de 12 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Mioveni au depistat un tânăr de 20 de ani, din Davidești, care conducea un autoturism pe un sector de drum cu limita legală de 50 de km/h, pe raza orașului Mioveni, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 136 de km/h (cu 86 peste limita legală).

Ca urmare a abaterii constatate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.485 de lei, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

 

  •  

 

Nereguli descoperite de polițiști la mai mulți agenți economici din Curtea de Argeș

 

 

În seara zilei de 12 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, împreună cu polițiști Serviciului de Investigarea Criminalității Econiomice Argeș, au efectuat verificări la mai multe localuri din Curtea de Argeș, unul dintre obiectivele urmărite fiind respectarea normelor de comerț.

În urma verificărilor, au fost constatate nereguli la patru dintre locațiile verificate, unde s-a stabilit că reprezentanții agenților economici au încasat sume de bani fără emiterea de documente fiscale, sumele nejustificate fiind cuprinse între 113 și 1.827 de lei.

Ca urmare a abaterilor constatate, reprezentanții celor patru agenți economici au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 45.000 de lei, conform OUG 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electonice fiscale, fiind aplicată măsura complementară de confiscare a sumelor nejustificate.

 

  •  

 

Depistați de polițiști transportând material lemnos peste cantitatea justificată cu documente

                

 

În seara zilei de 12 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tigveni, care acționau în cadrul unei activități cu efective mărite pe raza de competență, au depistat trei conducători auto care efectuau transport de material lemnos cu autoutilitare, pe DJ 6778A, pe raza comunei Tigveni, prezentând pentru verificări documente specifice.

Având în vedere că din primele verificări au rezultat suspiciuni referitor la faptul că mijloacele de transport aveau încărcat mai mult material lemnos, au fost efectuate verificări suplimentare, cu sprijinul unor specialiști silvici.

Astfel, a rezultat că într-o autoutilitară condusă de un bărbat de 39 de ani se găsea cantitatea de 1,464 mc material lemnos peste cantitatea justificată.

De asemenea, în altă autoutilitară, condusă de un bărbat de 37 de ani, se găsea cantitatea de 1,637 mc material lemnos peste cantitatea justificată.

În a treia utilitară, condusă de un tânăr de 19 ani, în urma verificărilor efectuate a rezultat că se găsea o cantitate de 0,699 mc de material lemnos peste cantitatea a cătrei proveniență legală era justificată.

Ca urmare a abaterilor, conducătorii mijloacelor de transport ai fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare, conform Legii 171/2010R privind contravențiile silvice, iar cantitățile de material lemnos fără proveniență legală au fost confiscate și predate reprezentanților Ocolului Silvic Șuici.