Buletin de presă din 13 martie 2025
Bărbat identificat și reținut de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată
În ziua de 12 martie a.c., polițiștii de investigații criminale din Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Polițiștii au fost sesizați în ziua de 04 martie ac, despre faptul că, un individ necunoscut, parțial mascat ar fi pătruns într-o sală de jocuri tip slot machine, situată pe bulevardul I.C. Brătianu, din Pitești, unde ar fi amenințat cu moartea o angajată, sustrăgând astfel suma de 45.000 de lei.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au reușit să identifice persoana în cauză, ca fiind un tânăr de 19 de ani, din Pitești.
În dimineața zilei de 12 martie a.c. polițștii au pus în aplicare un mandat de parcheziție la locuința tânărului, fiind indetificate și ridicate înscrisuri și obiecte vestimentare utile cauzei.
În urma punerii în aplicare a mandatului de aducere și administrării probatorilului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul specialiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic și al luptătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Specliale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracțiunii, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționare definitivă a cauzei.
Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
Polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimopniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul activităților, au fost legitimate 921 de persoane și au fost verificate 757 de autovehicule.
Ca urmare a abaterilor constatate în cadrul acțiunilor, au fost aplicate 447 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 161.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, un total de 395 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 37 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.
Trafic rutier mai sigur – obiectiv al activităților desfășurate de polițiștii rutieri
În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Polițiștii rutieri au acționat împreună cu structurile de ordine publică în 66 de filtre rutiere.
În aceste acțiuni au fost efectuate 388 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat 395 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 140.000 de lei.
Cu aceeași ocazie, în urma abaterilor, au fost reținute 15 permise de conducere și retrase 24 de certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate, 62 au fost ca urmare a depășirii regimului legal de viteză, iar dintre acestea, 7 abateri au constat în depășirea regimului legal cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală, conducătorii auto ce adoptau astfel un commportament cu potențial ridicat de a genera accidente fiind scoși din trafic, prin măsura complementară prevăzută de lege, de reținere a permisului de conducere.
Viteza excesivă în atenția polițiștilor rutieri din Costești
În ziua de 12 martie a.c., polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești au depistat un tânăr de 19 de ani, din aceeași localitate, care conducea un autoturism pe DN65 – Podu Broșteni, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 114 km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h.
Ca urmare a abaterii constratate, conducătorul auto în cauză a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
Depistat de polițiști conducând fără permis de conducere
În ziua de 12 martie a.c., polițiștii Formațiunii Ordine Publică Costești au depistat un bărbat de 46 de ani, din Pitești, care conducea un buldoexcavator pe Calea Alexandriei, din Costeșto, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că bărbatul nu are dreptul de a conduce nici o categorie de autovehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
Depistat conducând cu dreptul de a conduce anulat
În ziua de 12 martie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au depistat un bărbat de 52 de ani, din Moșoaia, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că bărbatul cu dreptul de a conduce anulat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.






