Buletin de presă din 13 aprilie 2025
Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 48 de ore
În ultimele două zile, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
Polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimopniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul activităților, au fost legitimate 1973 de persoane și au fost verificate 1.354 de autovehicule.
Ca urmare a abaterilor constatate în cadrul acțiunilor, au fost aplicate 741 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 200.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, un total de 649 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 82 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.
Trafic rutier mai sigur – obiectiv al activităților desfășurate de polițiștii rutieri
În zilele de vineri și sâmbătă, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Polițiștii rutieri au acționat împreună cu structurile de ordine publică în 134 de filtre rutiere.
În aceste acțiuni au fost efectuate 563 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat 649 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de aproape 180.000 de lei.
Cu aceeași ocazie, în urma abaterilor, au fost reținute 37 de permise de conducere și retrase 35 de certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate, 202 au fost ca urmare a depășirii regimului legal de viteză, iar dintre acestea, 19 abateri au constat în depășirea regimului legal cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală, conducătorii auto ce adoptau astfel un comportament cu potențial ridicat de a genera accidente fiind scoși din trafic, prin măsura complementară prevăzută de lege, de reținere a permisului de conducere.
Depistat de polițiști conducând un autovehicul ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare au fost retrase
În ziua de 11 aprilie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Buzoești au depistat un bărbat de 55 de ani, din Smârdioasa, județul Teleorman, care conducea un autoturism pe DJ 504, pe raza comunei Izvoru, care nu avea plăcuțele cu numărul de înmatriculare montate.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că plăcuțele cu numărul de înmatriculare ale autoturismului susmenționat au fost retrase pentru lipsă asigurare RCA, în data de 11.04.2025.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere unui autovehicul ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare au fost retrase, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
Acțiune pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale
În noaptea de 12 spre 13 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu lucrători din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoare, sprijiniți de luptătorii Serviciului Acțiuni Speciale au acționat pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale în domeniul HoReCa, fiind efectuate controale inopinate la 7 societăți comerciale (restaurante) de pe raza jud. Argeș – Târgul Săptămînal.
În urma verificărilor efectuate, în baza O.U.G. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 37.000 lei și a fost confiscată suma nejustificată de 1440 lei.
Depistat conducând sub influența alcoolului
În dimineața zilei de 13 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au depistat un bărbat de 40 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, rezultând indicii cu privire la posibila prezență a alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.
Tânără depistată de polițiști conducând cu viteză excesivă
În ziua de 12 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Costești au depistat o tânără de 22 de ani, din Rociu, care conducea un autoturism pe DJ503, pe raza comunei de domiciliu, fiind înregistrată de aparatul RADAR cu viteza de 142 de km/h, pe un sector de drum cu limita de 90 de km/h.
Ca urmare a abaterii constratate, conducătorul auto în cauză a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
Polițiștii piteșteni în acțiune pentru menținerea ordinii publice
În seara zilei de 12 aprilie a.c. polițiștii piteșteni au fost prezenți în Parcul Lunca Argeșului, pentru asigurarea măsurilor de ordine publică. Astfel polițiștii au asigurat desfășurarea în condiții de sigurață a unui concert cu ocazia Simfoniei Lalelelor 2025, la care au participat aproximativ 30.000 de persoane.
În urma măsurilor de respectarea a ordinii liniștii publice împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș și a Poliției Locale Pitești, evenimentul s-a desfășurat normal, nefiind înregistrate evenimente deosebite.






