11 Noiembrie 2025Sursa: Biroul de Presă - IPJ Argeș

Buletin de presă din 11 noiembrie 2025

 

Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni

                             

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

În prima zi a săptămânii în curs, polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În cadrul activităților, au fost legitimate 1.051 de persoane și au fost verificate 711 autovehicule.

Ca urmare a abaterilor constatate, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 348 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 93.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 300 de sancțiuni conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 38 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.

 

 

  •  

 

 

Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri argeșeni pentru creșterea siguranței rutiere                                             

 

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei.

Polițiștii rutieri au acționat în 69 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).

În cadrul acțiunilor au fost efectuate 259 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat 300 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 89.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 8 permise de conducere și retrase 24 de certificate de înmatriculare.

Dintre sancțiunile aplicate în cele 24 de ore, 48 au fost ca urmare a încălcării regimului legal de viteză, iar dintre acestea 2 au impus măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, viteza fiind încălcată cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală.

 

 

  •  

 

 

Acțiuni pentru respectarea regulilor privind timpii de condus și de odihnă

 

 

În ziua de 10 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au acționat pentru verificarea legalității transportului rutier de marfă și de pasageri, iar astfel au depistat doi conducători auto, care efectuau transport rutier de marfă, fără respectarea normelor privind timpii de condus, de odihnă și perioadele de repaus pentru conducătorii auto profesioniști.

Astfel, polițiștii rutieri piteșteni au depistat, pe str. Depozitelor din municipiul Pitești, un bărbat de 35 de ani, din Cuca, ce conducea un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, în urma verificărilor efectuate rezultând că cel în cauză utiliza cartela tahograf a altui conducător auto.

De asemenea, pe str. Calea Câmpulung de pe raza municipiului Pitești, polițiștii rutieri au depistat un tânăr de 22 de ani, din Mușătești, care conducea un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, iar din verificările efectuate a rezultat că bărbatul nu utiliza cartela tahograf, nerespectând obligația înregistrării timpilor de condus și a timpilor de repaus.

Ca urmare a abaterilor constatate, fiecare dintre cei doi conducători de autocamion a fost sancționat contravențional, conform O.G. 37/2007 privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a acestora.

Totodată, având în vedere că prin aplicarea protocolului tahograf rezultă diminuarea cu 2 ore sau mai mult a perioadei minime de repaus zilnic, în ambele situații constatate a fost dispusă și măsura complementară de imobilizare a ansamblului auto până la îndeplinirea cerințelor specifice pentru timpii de repaus.

 

 

  •  

 

 

Activități preventive desfășurate de polițiști cu aproape 100 de beneficiari

 

 

În ziua de 10 noiembrie a.c., polițiștii argeșeni au desfășurat activități preventive, cu un total de aproximativ 100 de beneficiari.

Astfel, polițiști din cadrul Biroului Siguranța Școlară Argeș au desfășurat 2 activități informativ-preventive, la Școala Gimnazială ,,Mircea Eliade” Pitești, unde au purtat discuții cu cun total de 37 de elevi și 2 cadre didactice.

Discuțile au avut ca teme prevenirea violenței asociate mediului școlar prevenirea traficului de persoane, precum și prevenirea și combaterea consumului de droguri, alcool sau substanțe psihoactive

Activitățile se înscriu specificului Proiectului ,,Scoate violența școlară din anonimat!”și al Campaniei locale ,,Pericolul are chip cunoscut!”.

Tot în cursul zilei de 10 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au desfășurat o activitate preventivă la Școala Gimnazială ,,Mircea cel Bătrândin Curtea de Argeș, cu 45 de elevi și 3 cadre didactice.

Activitățile au fost desfășurate în cadrul Programului ,,Siguranța rutieră pentru pietoni și bicicliști, în anul 2025”, având ca obiectiv creșterea creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delicvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ.

 

 

  •  

 

 

Depistat de polițiștii rutieri din Mioveni conducând sub influența alcoolului

 

 

În ziua de 10 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au depistat un bărbat de 43 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, rezultând indicii cu privire la posibilul consum de alcoolul.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.

În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

 

 

  •  

 

 

Autori identificați și prejudiciu recuperat la scurt timp după sesizarea polițiștilor

 

 

În ziua de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 09:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au fost sesizați de către administratorul unei societăți comerciale cu privire la faptul că în perioada 07-10 noiembrie, persoane necunoscute ar fi sustras mai multe elemente de gard și unelte din perimetrul unei amenajări de șantier de la o locație aflată în construcție, de pe raza orașului Mioveni.

Valoarea prejudiciului a fost estimată la aproximativ 20.000 de lei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Imediat, polițiștii au efectuat activități informativ-operative, stabilind că persoanele care au săvârșit fapta s-au deplasat în mai multe rânduri la locația în cauză, rezultând indicii referitoare la un autovehicul susceptibil a fi fost utilizat la transportul bunurilor și la cu privire la traseul de deplasare.

În ziua de 10 noiembrie, în jurul orei 11:00, în urma depistării în trafic a autovehiculului în cauză și a stabilirii identității ocupanților, din Micești, cei în cauză au recunoscut săvârșirea faptei ce face obiectul cercetărilor, iar ulterior au predat bunurile sustrase.

Din cercetări s-a stabilit că inițial, respectiv în ziua de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 22:00, un bărbat de 24 de ani ar fi sustras 4 segmente de gard metalic. Ulterior, în noaptea de 09 spre 10 noiembrie a.c., aproape de miezul nopții, cel în cauză, împreună cu alți doi bărbați, de 22 și de 25 de ani,  ar fi sustras din același șantier  mai multe unelte industriale de șantier, pe care le-ar fi transportat la o locație de pe raza localității de domiciliu.

Prejudiciul a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.

 

BIROUL DE PRESĂ