10 Octombrie 2025Sursa: Biroul de Presă - IPJ Argeș

Buletin de presă din 10 octombrie 2025

Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni

                             

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

Polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În cadrul activităților, au fost legitimate 995 de persoane și au fost verificate 704 de autovehicule.

Ca urmare a abaterilor constatate, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 485 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 424 sancțiuni conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 45 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.

 

  •  

 

 

Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri argeșeni, pentru creșterea siguranței în traficul rutier                                  

 

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei.

Polițiștii rutieri au acționat în 65 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).

În cadrul acțiunilor au fost efectuate și 256 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat 424 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 89.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 21 de permise de conducere și retrase 17 certificate de înmatriculare.

Dintre sancțiunile aplicate în cele 24 de ore, 94 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, iar dintre acestea, 2 situații au impus și măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, ca urmare a depășirii vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h față de limita de pe tronsonul pe care a fost realizată constatarea.

 

  •  

 

Trei bărbați reținuți de polițiștii din Bascov

 

 

În ziua de 09 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cerceările într-un dosar penal privind comiterea infracțiunilor lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Polițiștii au fost sesizați în seara de 28 septembrie a.c. cu privire la faptul că în curtea unui magazin din comuna Micești, sat Păuleasca, ar fi avut loc un conflict între trei persoane, care s-ar fi agresat fizic reciproc, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.

Astfel în ziua de 09 octombrie a.c., în baza mandatelor de aducere emise, cei trei bărbați, cu vărstele de 27, 38 și 53 de ani, cu toții din comuna Micești, au fost conduși la sediul subunității de polițe pentru cercetări.

În urma probatoriului administrat, cei trei bărbați a fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracțiunii, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.

 

  •  

 

 

Bărbat depistat și reținut de polițiști imediat după săvârșirea unei infracțiuni de furt

 

 

În ziua de 09 octombrie a.c., polițiștii din Costești  au fost sesizați în jurul orelor 18:30, cu privire la faptul că un individ necunoscut, ar fi sustras un portofel, din mâna unei femei de 86 de ani, din Costești, care se afla la coadă, într-o farmacie, din același oraș, după care a fugit într-o direcție necunoscută.

În temeiul sesizării polițiștii au procedat imediat la verificări în zona comiterii faptei, astfel bărbatul în cauză a fost depistat în zona spitalului din Costești, în baza semnalmentelor oferite de persoana vătămată și martori.

Bărbatul a fost identificat ca fiind din comuna Fărcașele, județul Olt și având vârsta de 41 de ani. Acesta a fost condus la sediul subunității de poliție.

În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Prejudiciulîn valoare de 600 de lei a fost recuperat integral și restituit persoanei vătămate.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracțiunii, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu privire la săvârșirea infracțiunii furt.

Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.

 

  •  

 

 

Sancționat de polițiștii pentru conducere agresivă

 

 

În ziua de 09 martie a.c., polițiștii rutieri din Pitești au depistat un bărbat de 31 de ani, din Leordeni, care, în timp ce conducea un autoturism pe srada Nicolae Dobrin, din municipiul Pitești, a adoptat un comportament agresiv în timpul conducerii, prin realizarea intenționată a unui derapaj controlat, în vederea rotirii acestuia, punând în pericol siguranța celorlanți participanți la trafic.

Ca urmare a abaterii constatate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, fiind aplicată și măsura complementară implicită acestei contravenții, de reținere a permisului de conducere pentru suspendarea dreptului de circulație, pentru 30 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.

 

  •  

 

 

Depistat conducând sub influența alcoolului, a refuzat să-i fie prelevate probe biologice

 

 

În ziua de 09 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești, au depistat un bărbat de 53 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe strada Târgu din Vale, rezultând indicii cu privire la posibila prezență a alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă conducătorul auto a refuzat să fie  condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.

În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la recoltarea probelor biologice, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

 

 

  •  

 

 

Depistat de polițiști conducând fără drept în timp ce transporta material lemnos în mod ilegal

 

 

În ziua de 09 octomrbie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Domnești au depistat un tânăr de 20 de ani, din comuna Berevoiești, care conducea o autoutilitară pe DJ 731, pe raza localității Nucșoara, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că bărbatul nu are dreptul de a conduce nici o categorie de autovehicule.

Totodată polițiștii au constatat că tânărul transporta 0,5 m.c. lemn de foc, din specia fag, fără a deține documente de provenineță, astfel că materialul lemnos a fost confiscat și predat lucrătorilor silvici, fiind aplicată și o sancțiune contravențională.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.