Buletin de presă din 1 septembrie 2025
Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni în ultima zi a săptămânii trecute
În ziua de duminică, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
Polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul activităților, au fost legitimate 928 de persoane și au fost verificate 677 de autovehicule.
Ca urmare a abaterilor constatate, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 325 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 85.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, un total de 279 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 35 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.
Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri argeșeni, pentru creșterea siguranței în traficul rutier
În ziua de duminică, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei.
În cele 24 de ore, polițiștii rutieri au acționat în 70 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).
În cadrul acțiunilor au fost efectuate și 250 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat peste 250 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 75.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 23 de permise de conducere și retrase 9 certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate, 54 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, iar dintre acestea, 9 situații au impus și măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, ca urmare a depășirii vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h față de limita de pe tronsonul pe care a fost realizată constatarea.
De asemenea, alte 6 situații au impus măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, ca urmare a depistării sub influența băuturilor alcoolice (rezultatul testării aerului expirat sub limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat).
Suplimentar față de acestea, alte două testări cu aparatul etilotest, efectuate de polițiști în ultimele 24 de ore, au avut rezultat mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat (respectiv 1,01 și 0,48 mg/l), fiind întocmite acte premergătoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere desfășurate de polițiștii rutieri piteșteni
În ziua de 31 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au continuat activitățile pentru creșterea disciplinei rutiere și prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente.
În cele 24 de ore, ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii rutieri piteșteni au aplicat 51 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de 16.200 de lei, totodată fiind aplicate măsuri complementare de reținere a 5 permise de conducere (dintre care 2 contravenție alcool, unul pentru viteză excesivă, unul pentru conducere agresivă).
Dintre abaterile constatate, 15 au fost ca urmare a depășirii regimului legal de viteză, 9 ca urmare a neutilizării centurii de siguranță sau a mijloacelor omologate pentru copii, respectiv două ca urmare a conducerii sub influența băuturilor alcoolice cu rezultatul testării aerului expirat sub limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat (respectiv 0,17 și 0,14 mg/l).
Astfel, polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr de 20 de ani, din Ștefănești, care conducea un autoturism pe str. Calea Câmpulung din municipiul Pitești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 127 de km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h.
Ca urmare a abaterii constratate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiindu-i totodată eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
De asemenea, polițiștii rutieri piteșteni au depistat un tânăr de 18 de ani, din Ștefănești, care conducea un autoturism pe bld. Libertății de pe raza municipiului Pitești, adoptând un comportament agresiv, prin realizarea intenționată a unui derapaj în vederea virării sau întoarcerii autovehiculului.
Ca urmare a abaterii săvârșite, tânărul conducător auto a fost sancționat contravenșional conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.
Acțiuni pentru combaterea accidentelor produse pe fondul vitezei excesive, desfășurate de polițiștii rutieri câmpulungeni
În ziua de 31 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au continuat activitățile desfășurate cu scopul prevenirii principalelor cauze generatoare de accidente, cu accent pe viteza excesivă, precum și a creșterii disciplinei rutiere.
Astfel, în cadrul acțiunilor, au fost verificate 19 autovehicule și au fost legimimate 19 persoane, iar ca urmare a abaterilor constatate în cadrul acțiunilor, polițiștii rutieri câmpulungeni au aplicat 9 sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de 12.757,5 lei, totodată fiind aplicate măsuri complementare de reținere a 7 permise de conducere.
Astfel, cea mai mare viteză înregistrată de aparatul RADAR în cadrul acțiunilor din cele 24 de ore a fost de 134 de km/h, pe DN 73, pe raza localității Stâlpeni, autoturismul în cauză fiind condus de un bărbat de 33 de ani, din Valea Mare Pravăț.
De asemenea, polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 54 de ani, din București, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Stâlpeni, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 125 de km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h.
Totodată, polițiștii rutieri câmpulungeni au depistat un bărbat de 25 de ani, din Stâlpeni, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Mihăești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 117 km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h.
Ca urmare a abaterilor constratate, conducătorii auto au fost sancționați contravențional, cu amenzi în valoare de 1.822,5 lei fiecare, conform OUG 195/2002R. Totodată au fost aplicate măsurile complementare implicite situațiilor constatate. Mai precis, permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație, pentru primii doi conducători auto, care au depășit viteza legală cu mai mult de 70 de km/h față de limita legală, respectiv permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, pentru conducătorul auto care au depășit viteza legală cu mai mult de50 de km/h dar sub 70 de km/h față de limita legală.
Depistat conducând sub influența alcoolului
În ziua de 31 august a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni au depistat un bărbat de 49 de ani, din Leordeni, care conducea un autoturism pe DJ 703B, pe raza localității de domiciliu, rezultând indicii cu privire la posibilă prezență a alcoolului în organismul șoferului.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mult mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.
Acțiuni în trafic desfășurate de polițiști pentru combaterea delictelor silvice
În ziua de 31 august a.c., polițiștii argeșeni au acționat pentru combaterea tăierii, sustragerii și comercializării ilegale de material lemnos.
În urma activităților, polițiștii din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală din Domnești și Tigveni au depistat și sancționat 3 bărbați, de 30, 42 și 50 de ani, care au transportat material lemnos, cu un atelaj, respectiv cu două autoiutilitare, fără a respecta regimul silvic, respectiv fără a deține documente care să ateste proveniența legală a materialului lemnos.
Ca urmare a abaterilor constatate în aceste împrejurări, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare titală de 3.215 lei, atât ca urmare a unor contravenții silvice, cât și a unor abateri la regimul circulației pe drumurile publice, totodată fiind confiscată cantitatea de 2 metri cubi de material lemnos. De asemenea, polițiștii și specialiștii silvici vor continua verificările pentru combaterea delictelor privind tăierea, transportul, depozitarea și comercializarea de material lemnos.
Transporta material lemnos cu o autoutilitară cu ITP și RCA expirate
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tigveni au depistat un bărbat de 50 de ani, din Sălătrucu, care transporta, cu o autoutilitară, material lemnos, fără a deține documente de însoțire a transportului sau documente care să ateste proveniența legală a materialului lemnos.
Astfel, cu sprijinul unui specialist silvic, a fost inventariat materialul lemnos aflat în mijlocul de transport, stabilindu-se că cel în cauză transporta o cantitate de un metru cub de material lemnos, de esență fag.
De asemenea, în cadrul verificărilor s-a constatat că autoutilitara avea valabilitatea inspecției tehnice periodice expirată, nu avea asigurare obligatorie auto valabilă, iar conducătorul auto nu avea asupra sa documentele prevăzute de legislația rutieră.
Ca urmare a abaterilor săvârșite, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amenzi în valoare totală de 2.215 lei, astfel: amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, amendă în valoare de 1.215 lei conform OUG 195/2002R și Legii 132/2017 ca urmare a abaterilor rutiere.
Totodată au fost aplicate măsurile complementare implicite față de abaterile constatate, respectiv de confiscare a cantității de un metru cub de material lemnos fără proveniență legală, cantitate ce a fost predată reprezentanților Ocolului Silvic Șuici, respectiv reținere a certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare al autoutilitarei.
BIROUL DE PRESĂ






