Buletin de presă din 09 decembrie 2025
Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
În cele 24 de ore, polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul activităților, au fost legitimate 1.116 persoane și au fost verificate 806 autovehicule.
Ca urmare a abaterilor constatate, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 381 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 108.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 350 de sancțiuni conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 22 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.
Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri argeșeni pentru creșterea siguranței rutiere
În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei și a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Polițiștii rutieri au acționat în 69 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).
În cadrul acțiunilor au fost efectuate 325 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat peste 350 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier, cu o valoare de peste 100.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 18 permise de conducere și retrase 21 de certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate în cele 24 de ore, 84 au fost ca urmare a încălcării regimului legal de viteză, iar dintre acestea 9 situații au impus măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, viteza fiind încălcată cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală.
Sancționat de polițiștii rutieri piteșteni pentru conducere agresivă
În ziua de 8 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 28 de ani, din Pitești, care, în timp ce conducea un autoturism pe str. Egalității din municipiul Pitești, a adoptat un comportament agresiv în timpul conducerii, prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare.
Ca urmare a abaterii constatate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, fiind aplicată și măsura complementară implicită acestei contravenții, de reținere a permisului de conducere pentru suspendarea dreptului de circulație, pentru 30 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.
Depistat de polițiști conducând, deși avea dreptul de a conduce suspendat
În ziua de 8 decembrie a.c., în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au depistat un bărbat de 27 de ani, din comuna Săpata, care conducea un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă pe DJ 679, pe raza localității de domiciliu, iar din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că cel în cauză figurează cu dreptul de a conduce susapendat.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără drept, în modalitatea conducerii cu dreptul de a conduce suspendat, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.
Cercetări finalizate de polițiști privind săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice
În ziua de 8 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
Din cercetări s-a stabilit că în seara zilei de 01 februarie a.c., în jurul orei 20:00, un bărbat de 47 de ani, din Cocu, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe DJ 703E, circulând din direcția Uda spre Cocu, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior cel în cauză a refuzat prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii valorii alcoolemiei în sânge.
Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
Cercetări finalizate de polițiști privind furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic
În ziua de 8 decembrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, privind săvârșirea infracțiunilor de furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, accesul ilegal la un sistem infirmatic.
Din cercetări s-a stabilit că în perioada 19-21 septembrie a.c., în timp ce persoana vătămată se afla internată la o unitate medicală, o persoană necunoscută, identificată în urma cercetărilor ca fiind un bărbat de 53 de ani, din București, internat la aceeași unitate medicală, ar fi sustras portofelul ce conținea cardul bancar al persoanei vătămate, iar în baza aceleiași rezoluții infracționale, ar fi accesat fără drept sistemele informatice ale mai multor ATM-uri și comercianți, cu scopul retragerii de numerar și efectuării de plăți prin folosirea fără drept a instrumentului de plată.
Prejudiciul cauzat a fost stabilit la peste 11.800 de lei.
Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de trimitere în judecată.
BIROUL DE PRESĂ






