07 Mai 2025Sursa: Biroul de Presă - IPJ Argeș

Buletin de presă din 07 mai 2025

 

Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore

 

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

Polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimopniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În cadrul activităților, au fost legitimate 879 de persoane și au fost verificate 640 de autovehicule.

Ca urmare a abaterilor constatate în cadrul acțiunilor, au fost aplicate 469 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 89.500 de lei. Dintre aceste sancțiuni, un total de 419 sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 35 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.

 

                                             

  •  

 

 

Trafic rutier mai sigur – obiectiv al activităților desfășurate de polițiștii rutieri

 

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.

În cele 24 de ore, polițiștii rutieri au acționat împreună cu structurile de ordine publică în 71 de filtre rutiere.

În aceste acțiuni au fost efectuate și 248 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat peste 400 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 85.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 21 de permise de conducere și retrase 13 certificate de înmatriculare.

Dintre sancțiunile aplicate, 94 au fost ca urmare a depășirii regimului legal de viteză, dintre care 6 permise reținute ca urmare a depășirii cu mai mult de 50 de km/h a limitei legale de viteză.

 

 

  •  

 

 

Activități preventive desfășurate de polițiști în școli

 

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii de prevenire argeșeni au marcat 24 de prezențe, în 9 unități de învățământ, atât din mediul urban cât și din mediul rural, pentru activități preventive ce au însumat 420 de beneficiari.

Activitățile au fost desfășurate în cadrul campaniei naționale „Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția”, al campaniilor locale „Reconectează-te cu copilul tău!” și „Law iS COOL!”, precum și în baza Programului de prevenire a victimizării minorilor și a Proiectului Siguranța Online.

Au fost purtate discuții pe tema consumului și traficului de substanțe psihoactive, a disparițiilor de minori, a prevenirii traficului de persoane, prevenirea violenței în mediul școlar și în afara acestuia, prevenirea agresiunilor sexuale și siguranța online,.

Activitățile au fost desfășurate după cum urmează:

  • polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat 14 activități, astfel: la Școala Gimnazială Glîmbocatadin Leordeni, cu 17 elevi și 2 cadre didactice; la Școala Gimnazială ,,Nicolae Crețulescu” Leordeni, cu 32 de elevi și 3 cadre didactice; la Școala Gimnazială Ștefan cel Mare, cu 76 de elevi și 4 cadre didactice; la Școala Primară Glavacioc din comuna Ștefan cel Mare, cu 13 elevi și un cadru didactic; la Grădinița cu Program Normal ,,Nicolae Crețulescu” Leordeni, cu 14 preșcolari și 2 cadre didactice; la Grădinița cu Program Normal Ștefan cel Mare, cu 35 de preșcolari și 3 cadre didactice; la Grădinița cu Program Normal Glavacioc din comuna Ștefan cel Mare, cu 7 preșcolari și un cadru didactic.
  • polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au desfășurat 10 activități, fiind prezenti la Colegiul Național ,,Zinca Golescu” din Pitești, împreună cu reprezentanții DGASPC Argeș și au DSP Argeș, unde au purtat discuții cu tema principală de prevenire a consumului șți traficului de substanțe cu efect psihoactiv, cu un total de 100 de liceeni și 10 cadre didactice;
  • de asemenea, polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au fost prezenti la Școala Gimnazială Calotesti din comuna Budeasa, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, unde au purtat discuții cu tema principală de prevenire a traficului de persoane și siguranța în mediul virtual, cu un total de 115 elevi și 5 cadre didactice.

Activitățile polițiștilor argeșeni au ca scop prevenirea victimizării, precum și a săvârșirii de fapte ce contravin normelor legale, prin educarea tinerei generații.

 

 

  •  

 

 

Tânără depistată de polițiști conducând cu viteză excesivă

 

 

În ziua de 6 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat o tânără de 19 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe Bulevarul Petrochimiștilor din Pitești, fiind înregistrată de aparatul RADAR cu viteza de 110  km/h, limita legală fiind de 50 de km/h.

Ca urmare a abaterii constratate, conducătoarea auto în cauză a fost sancționată contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

 

 

  •  

 

 

Tineri sancționați de polițiștii rutieri piteșteni pentru conducere agresivă în parcarea unui centru comercial

 

 

În ziua de 6 mai a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au sancționat doi minori, ca urmare a verificărilor privind două autovehicule din categoria A1, ai căror conducători au adoptat un comportament agresiv, în parcarea unui centru comercial.

Astfel, polițiștii rutieri piteșteni au identificat conducătorii celor două autovehicule, respectiv doi minori, de 17 ani, din Mărăcineni, respectiv de 16 ani, din Pitești, deținători de permis de conducere corespunzător categoriei din care fac parte autovehiculele pe care le conduceau, adoptând un comportament agresiv în timpul conducerii, prin realizarea unor derapaje cu scopul întoarcerii vehiculului.

Ca urmare a abaterilor constatate, ambii tineri, au fost sancționați contravențional, conform OUG 195/2002R, fiind aplicată și măsura complementară implicită acestei contravenții, de reținere a permisului de conducere pentru suspendarea dreptului de circulație, pentru 30 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.

Reamintim că răspunderea contravențională are și un rol preventiv-educativ, dincolo de cel punitiv.

Obiectul reglementarilor privind circulația pe drumurile publice este îmbunătățirea comportamentului în trafic al conducătorilor de autovehicule care aleg să aibă un comportament riscant, ce poate duce la producerea de accidente.

Pentru acest scop, reamintim că prin O.G. 84/2024 au fost adoptate o serie de modificări ce reglementează, alături de alte aspecte, și modalitatea de constatare a faptelor privind comportamentul agresiv în timpul conducerii autovehiculelor pe drumul public. Astfel, participanții la trafic au posibilitatea de a sesiza comportamentul agresiv al conducătorilor auto prin intermediul platformei eSar. Sistemul eSar permite încărcarea înregistrărilor video realizate de camerele de bord sau alte dispozitive, sesizarea fiind astfel transmisă direct către Poliția Rutieră, pentru analiză și verificare.

În conformitate cu prevederile legislației rutiere în vigoare, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au aplicat sancțiuni contravenționale pentru conducerea agresivă, în zonele parcărilor centrelor comerciale. Aceste spații sunt considerate deschise circulației publice, întrucât permit accesul vehiculelor fără restricții și sunt utilizate de un număr mare de participanți la trafic, conform definiției drumului public din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (Codul Rutier).

 

 

  •  

 

 

Depistat conducând fără drept

            

 

În ziua de 6 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 30 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism pe bld. Nicolae Bălcescu din Pitești, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției române a rezultat că cel în cauză figurează cu dreptul de a conduce suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, conform art. 335 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

 

 

  •  

 

 

Mandate puse în executare de polițiștii argeșeni

 

         

În ziua de 6 mai a.c., polițiștii de investigații criminale argeșeni pus în executare cinci mandate privind executarea pedepsei cu închisoarea, dintre care patru de către polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Câmpulung și polițiștii Secției de Poliție Rurală Valera Mare Pravăț, respectiv unul de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Curtea de Argeș.

Astfel, polițiștii câmpulungeni au pus în executare patru Mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise de Tribunalul Argeș, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea fără drept de operațiuni comerciale cu substanțe de a avea efecte psihoactive.

Astfel, o femeie de 28 de ani, din Mioveni, a fost condamnată la 4 ani 6 luni de închisoare, un bărbat de 27 de ani, din Mihăești, a fost condamnat la 4 ani și 5 luni de închisoare, un bărbat de 26 de ani, din Lerești, a fost condamnat la 3 ani și 2 luni de închisoare, respectiv un bărbat de 24 de ani, din Câmpulung a fost condamnat la 3 ani închisoare.

Cele patru persoane au fost încarcerate.

De asemenea, polițiștii din Curtea de Argeș au pus în executare un Mandat dde executarea pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul București, ca urmare a săvârșirii, în stare de recidivă, a infracțiunii de deținere de droguri de risc și de mare risc.

Cel în cauză, de 37 de ani, din Curtea de Argeș, a fost condamnat la 6 luni închisoare.

Bărbatul a fost încarcerat.

 

BIROUL DE PRESĂ