04 Iulie 2025Sursa: Biroul de Presă - IPJ Argeș

Buletin de presă din 04 iulie 2025

Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore

              

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

Polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimopniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În cadrul activităților, au fost legitimate 1.012 persoane și au fost verificate 608 autovehicule.

Ca urmare a abaterilor constatate, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 388 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 86.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, un total de 339 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 41 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.

     

  •  

     

Acțiuni pentru creșterea siguranței în traficul rutier, desfășurate de polițiștii rutieri argeșeni                               

 

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.

În cele 24 de ore, polițiștii rutieri au acționat în 59 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).

În cadrul acțiunilor au fost efectuate și 229 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat 339 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 74.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 13 permise de conducere și retrase 11 certificate de înmatriculare.

Dintre sancțiunile aplicate, 99 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, iar dintre acestea, 4 situații au impus și măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, ca urmare a depășirii vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h față de limita de pe tronsonul pe care a fost realizată constatarea.

 

  •  

 

Tânăr reținut pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice

 

 

În ziua de 03 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, au continuat cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, într-un dosar privind săvâșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Polițiștii au fost sesizați prin 112, în ziua de 30.06.2025, de un tânăr de 18 ani, din Pitești, cu privire la faptul că a fost agresat fizic de către un cunoscut, respectiv un alt tânăr de 18 ani, din aceeași localitate, pe fondul unor expresii jignitoare adresate anterior, tulburând totodată ordinea și liniștea publică.

În urma probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor săvârșirii infracțiunilor, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționare definitivă a cauzei.

 

 

  •  

 

Depistat de polițiști conducând fără drept

 

 

În ziua de 03 iulie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Rociu au depistat un bărbat de 40 de ani, din Slobozia, care conducea un autoturism, pe raza localității de domiciliu, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că bărbatul nu are dreptul de a conduce nici o categorie de autovehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

 

 

 

  •  

 

 

 Viteza excesivă pe DN 73, în atenția polițiștilor din Mioveni

 

 

În ziua de 03 iulie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Mioveni au depistat un bărbat de 26 de ani, din aceeași localitate, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza orașului Mioveni, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 150 de km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h.

 Ca urmare a abaterii constratate, conducătorul auto în cauză a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiindu-i totodată eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

 

 

  •  

 

 

Mandat pus în executare de polițiști

 

 

În ziua de 03 iulie a.c., polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș, au pus în executare un Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Argeș, față de un bărbat de 50 de ani, din Pitești.

Bărbatul a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare, pentru trafic de droguri. Persoana în cauză a fost încarcerată.

 

  •  

 

 

Depistat de polițițiști transportând material lemnos în mod ilegal

 

 

În ziua de 03 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului, au depistat pe raza de competență, un bărbat de 29 de ani, din Lerești, care transporta material lemnos cu o autoutilitară.

În urma verificărilor efectuate în aplicația SUMAL 2.0, a rezultat că bărbatul ar fi transportat și vândut o cantitate de 2 m.c. material lemnos în altă locație decât aceea raportată în aplicația SUMAL 2.0.

Ca urmare a abaterilor constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 5000 de lei, în baza Legii 171/2010, iar ca măsură complementară materialul lemnos, a fost confiscat valoric