Buletin de presă din 03 noiembrie 2025
Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
În ultimele 24 de ore, polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul activităților, au fost legitimate 1.210 persoane și au fost verificate 942 de autovehicule.
Ca urmare a abaterilor constatate, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 511 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 131.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 436 de sancțiuni conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 64 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.
Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri argeșeni pentru creșterea siguranței rutiere
În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei.
Polițiștii rutieri au acționat în 75 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).
În cadrul acțiunilor au fost efectuate 337 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat aproape 450 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 100.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 35 de permise de conducere și retrase 34 de certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate în cele 24 de ore, 137 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, iar dintre acestea, 15 situații au impus și măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, ca urmare a depășirii vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h față de limita de pe tronsonul pe care a fost realizată constatarea.
Depistat de polițițiști, conducând fără drept și transportând material lemnos în mod ilegal
În ziua de 02 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hârtiești, au depistat pe raza de competență, un bărbat de 30 de ani, din Vulturești, care conducea o autoutilitară, ce transporta material lemnos.
În urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat din anul 2024, autoutilitara nu avea ITP, din anul 2022 și nici o asigurare obligatorie de răspundere civilă.
Totodată în urma verificărilor efectuate a rezultat că bărbatul ar fi transportat cantitatea de 0,7 m.c. material lemnos, fără documente de proveniență.
Ca urmare a abaterilor constatate, a fost întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără drept, iar bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în temeiul O.U.G. 195/2002R, fiindu-i reținute plăcuțele cu numerele și certificatul înmatriculare.
Totodată bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1000 de lei, în baza Legii 171/2010, iar ca măsură complementară materialul lemnos transportat a fost confiscat și a fost predat lucrătorilor silvici.
Depistat de polițiști conducând fără drept
În ziua de 02 noiembrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Buzoești au depistat un bărbat de 46 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe DC 122, pe raza comunei Recea, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că bărbatul nu are dreptul de a conduce nici o categorie de autovehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
Depistat de polițiști conducând fără drept un ATV neînmatriculat
În ziua de 02 noiembrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au depistat un bărbat de 61 de ani, din comuna Vlădești, care conducea un ATV pe DJ 732, pe raza localității de domiciliu, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că bărbatul nu are dreptul de a conduce nici o categorie de autovehicule.
Totodată în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat că ATV-ul nu ar figura ca fiind înmatriculat sau înregistrat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără drept și punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite.
Tânăr depistat conducând cu viteză excesivă în Pitești
În ziua de 02 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr de 18 de ani, din Bascov, care conducea un autoturism pe Bulevardul Petrochimiștilor, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 123 de km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h.
Ca urmare a abaterii constratate, conducătorul auto în cauză a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiindu-i totodată eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
Acțiuni pentru prevenirea accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată, desfășurate de polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș
În ziua de 2 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș au desfășurat o acțiune în zona pasajelor de cale ferată din municipiul Pitești și localitățile Costești, Bradu și Ștefănești, având ca scop prevenirea și combaterea accidentelor produse la trecerile la nivel cu calea ferată, precum și verificarea respectării normelor privind circulația rutieră.
La activitate au participat polițiștii din cadrul Poliției Transporturi, fiind instituite 4 filtre rutiere. În cadrul acțiunii au fost verificate 47 de autoturisme, au fost legitimate 95 de persoane, iar ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, dintre care 28 conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, una conform Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică și una conform OUG 97/2005 privind evidența, domiciliul și reședința persoanelor.
Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 11.838 de lei, iar un certificat de înmatriculare a fost reținut.
BIROUL DE PRESĂ






