10 Februarie 2025Sursa: BP-IPJ Argeș

Buletin de presă 10 februarie 2025

 

Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore

 

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

În ziua de duminică, au fost desfășurate acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Astfel au fost legitimate 892 de persoane și au fost verificate 381 de autovehicule.

Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 425 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 98.000 de lei, dintre care un total de 381 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 35 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.

           

                                  

  •  

 

 

Obiectivul polițiștilor rutieri la acest sfârșit de săptămână - trafic mai sigur

 

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Polițiștii rutieri au acționat împreună cu structurile de ordine publică, în 60 de filtre rutiere, fiind efectuate 347 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat 372 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 95.000 de lei.  De asemenea, au fost reținute 25 de permise de conducere și retrase 26 de certificate de înmatriculare.

Din punct de vedere al abaterilor ce atrag răspunderea contravențională, din totalul sancțiunilor la regimul rutier, 109 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, dintre care 9 abateri privind viteza excesivă, situații în care permisele de conducere au fost reținute de către polițiști.

Reamintim că viteza, sub toate formele sale (excesivă, deadaptată la condițiile de trafic ori de aderență și vizibilitate), constituie cea mai des întâlnită cauză generatoare de evenimente rutiere din care rezultă accidente rutiere. De asernenea, efectul acțiunilor în trafic cu aparatul RADAR este disciplinarea participanților la trafic, prin respectarea regulilor rutiere.

 

 

  •  

 

 

Acțiuni de combatere a cauzelor generatoare de accidente, la Curtea de Argeș

 

 

În ziua de 9 februarie a.c. polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au acționat pentru combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere pe sectoarele de drum aflate în competență. Un accent deosebit a fost pus pe conducerea cu viteză excesivă și comportamentul agresiv în trafic, precum și pe depistarea conducătorilor auto care aleg să conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Astfel, polițiștii rutieri din Curtea de Argeș au aplicat 18 sancțiuni contravenționale, cu o valoare de 14.580 de lei, ca urmare a constatării unor abateri rutiere. Totodată, au fost aplicate sancțiunile complementare de reținere a 6 permise de conducere și retragere a 2 certificate de înmatriculare.

În cadrul acțiunilor, polițiștii rutieri au depistat un tânăr de 21 de ani, din Ștefănești, care conducea un autoturism pe DN 7C, pe raza comunei Băiculești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 151 de km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h.

Ca urmare a abaterii constratate, conducătorul auto în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.050 de lei, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

 

 

  •  

 

 

Activități desfășurate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung

 

 

În ziua de 9 februarie a.c. polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au acționat pentru combaterea cauzelor generatoare de evenimente rutiere pe sectoarele de drum aflate în competență, cu accent pe conducerea cu viteză excesivă și comportamentul agresiv în trafic, precum și pe depistarea conducătorilor auto care aleg să conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Astfel, polițiștii rutieri câmpulungeni au aplicat 18 sancțiuni contravenționale, cu o valoare de 13.520 de lei, ca urmare a constatării unor abateri rutiere. Totodată, au fost aplicate sancțiunile complementare de reținere a 7 permise de conducere și retragere a unui certificat de înmatriculare.

În cadrul acțiunilor, polițiștii rutieri au depistat un bărbat de 27 de ani, din Ștefănești, care conducea un o autoutilitară pe DN 73, pe raza comunei Schitu Golești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 106 km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h.

De asemenena, din verificări a rezultat că valabilitatea inspecției tehnice periodice a autovehiculului era expirată.

Ca urmare a abaterilor constratate, conducătorul auto în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.822,5 lei, conform OUG 195/2002R, totodată fiind aplicate măsurile complementare de reținere a permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, respectiv retragere a certificaului de înmatriculare, fiind eliberate dovezi înlocuitoare.

De asemenena, polițiștii rutieri câmpulungeni au depistat un tânăr de 20 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism pe DN 7C, pe raza comunei Stâlpeni, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 120 de km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h.

Ca urmare a abaterii constratate, tânărul conducător auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.822,5 lei, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.

În acest context, reamintim că legislația rutieră prevede aplicarea măsurii complementare de suspendare a dreptului de a conduce pentru 120 de zile și eliberarea unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulație la depășirea vitezei legale cu mai mult de 70 de km/h, în vreme ce în ultimul exemplu de constatare a polițiștilor rutieri, depășirea regimului legal a fost cu 70 de km/h, fără a depăși acest prag.

 

 

  •  

 

 

Conducând sub influența băuturilor alcoolice, nu a oprit la semnalul polițiștilor

 

 

În ziua de 8 februarie a.c., în jurul orei 20:30, polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, care acționau pe DJ 504, pe raza comunei Buzoești, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, al cărui conducător nu a oprit, ci și-a continuat deplasarea.

Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, iar după circa 500 de metri, conducătorul auto în cauză a schimbat direcția de deplasare prin viraj la dreapta, pierzând controlul asupra direcției de deplasare și intrând în coliziune cu un cap de pod. Din evenimentul rutier au rezultat doar pagube materiale și avarierea autoturismului, al cărui conducător a fost prins de polițiști.

Din verificări a rezultat că persoana în cauză, bărbat de 29 de ani, din Buzoești, se afla sub influența băuturilor alcoolice, valoarea rezultată în urma testării cu aparatul etilotest fiind de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 2.632,5 lei, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dretpului de a conduce pentru 150 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

 

 

  •  

 

 

Depistat conducând, deși avea dreptul de a conduce suspendat

 

 

În noaptea de 9 spre 10 februarie a.c., în jurul orei 00:30, polițiștii Secției 3 Poliție Pitești, care acționau pentru asigurarea ordinii publice și creșterea gradului de siguranță rutieră, au depistat un bărbat de 31 de ani, din Rociu, care conducea un autoturism pe str. Craiovei din municipiul Pitești, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliție Române a rezultat că cel în cauză figura cu dreptul de a conduce suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

 

 

  •  

 

 

Conducea un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat

 

 

În noaptea de 9 spre 10 februarie a.c., în jurul orei 03:00, polițiștii Secției 1 Poliție Pitești, care acționau pentru asigurarea ordinii publice și creșterea gradului de siguranță rutieră, au depistat un bărbat de 25 de ani, din Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, care conducea un autoturism pe str. Calea București din municipiul Pitești, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliție Române a rezultat că cel în cauză figura cu dreptul de a conduce suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, iar cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

 

 

  •  

 

 

Depistat de polițiști transportând material lemnos în mod ilegal

 

 

În ziua de 9 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albota au depistat pe raza comunei Oarja, un bărbat de 27 de ani, din Călinești, care transporta material lemnos, fără documente care să ateste proveniența legală sau documente de însoțire a transportului de material lemnos.

Cu sprijinul unui specialist silvic, s-a stabilit că în mijlocul de transport se găsea cantitatea de 1,5 metri cubi de material lemnos, de esență gorun.

Ca urmare a abaterii constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Costești.

 

 

  •  

 

 

Transporta mai mult material lemnos decât justifica în documente

 

 

În ziua de 9 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciul Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier împreună cu polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, au depistat pe raza comunei Dârmănești, un bărbat de 50 de ani, din Dârmănești, care transporta material lemnos cu o remorcă tractată de un autoturism.

Din verificările efectuate, a rezultat că în mijlocul de transport se afla o cantitate mai mare decât cea justificată cu documente. Astfel, cantitatea justificată cu aviz de însoțire a materialului lemnos era de 1,58 de metri cubi, iar în urma măsurării materialului lemnos ce se găsea în remorcă a rezultat o cantitate de 1,92 metri cubi de material lemnos, din specia fag.

Ca urmare a abaterii constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos fără proveniență legală a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Codrii Verzi.

 

BIROUL DE PRESĂ