15 Aprilie 2025Sursa: BP-IPJ Argeș

Actualizare – Din păcate, veste tragică în cazul femeii dispărute

În ciuda eforturilor susținute depuse de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești, a jandarmilor, a pompierilor, a polițiștilor locali și a sprijinului venit din partea comunității, cu profund regret vă informăm că femeia dispărută, ALEXANDRU ANICA, în vârstă de 83 de ani, a fost găsită decedată.

 

Trupul neînsuflețit al acesteia a fost descoperit pe un câmp din extravilanul comunei Albota, în cursul zilei de astăzi. Polițiștii au deschis un dosar penal, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.

 

Mulțumim tuturor celor care au distribuit anunțul de dispariție și au oferit informații utile în acest caz.