Școala și-a deschis porțile, iar copiii au pășit din nou în clase, nerăbdători să își revadă colegii și profesorii.

Prima săptămână de școală a fost marcată de emoții și entuziasm la reîntâlnirea cu profesorii și colegii. Odată cu debutul activităților didactice, polițiștii au fost și ei prezenți în școli, cu recomandări pentru siguranța personală a elevilor.

Acum, copiii care s-au întâlnit cu oamenii legii, știu că:

  • Este util să adopte  un comportament civilizat, fără să se lase influenţați de cei din jur şi fără să fie agresivi în atitudine  sau limbaj ;
  •  Atunci când se întorc de la școală este  bine să meargă direct acasă și să respecte regulile de circulație;
  • Este important să solicite ajutorul părinţilor şi profesorilor dacă ceilalţi copii îi șicanează, izolează, umilesc sau jignesc.
  • Este indicat să evite să aibă asupra lor obiecte valoroase.

 

Prima zi de școală  a decurs fără probleme pentru că polițiștii au fost lângă copii, dascăli, părinți,  iar cei mici au respectat sfaturile oamenilor legii și :

  • au mers spre școală doar prin zone circulate;
  • au stat de vorbă doar cu persoane cunoscute;
  • au evitat să aibă asupra lor obiecte de valoare.

 

Miercuri, în drum spre școală, copiii au fost prudenți și au circulat corect. Și aceasta deoarece polițiștii au fost alături de ei și i-au învățat că o zi fără incidente de circulație înseamnă:

  • Să traverseze fără să alerge și numai după ce în prelabil s-au asigurat că șoferii i-au văzut și au oprit;
  • Să circule cu bicicleta doar pe pistele special amenajate sau prin parcuri;
  • Să evite să asculte muzică la căști și să fie atenți la drum.

 

La școală un comportament civilizat și corect le-a adus elevilor apreciere din partea profesorilor, dar și prieteni adevărați printre colegi pentru că acum copiii știu că:

  • Atunci când se joacă cu alţi elevi evită să-i împingă sau să-i lovească, fie și din greșeală;
  • Dacă se întâmplă să asiste la o ceartă sau o altercaţie este bine să alerteze imediat profesorii sau personalul de pază;
  • Trebuie să aibe un comportament civilizat, fără să se lase influenţați de cei din jur sau să fie agresivi în comportament sau limbaj;
  • E importat să ceară ajutorul părinţilor şi profesorilor dacă ceilalţi copii îi izolează, umilesc sau jignesc.

 

Pentru Poliţia Română, asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă în şcoli şi în zona unităţilor şcolare reprezintă o prioritate, sens în care facem părinților următoarele recomandări:

  1. să păstreze permanent legătura cu cadrele didactice şi să cunoască situația şcolară a copiilor;
  2. să se preocupe de modul în care copiii își petrec timpul liber și să îi implice pe aceștia în activități extrașcolare care să le dezvolte un compotament prosocial: activități sportive, voluntariat etc, astfel încât să se evite intrarea copiilor sau adolescenţilor în anturaje nepotrivite şi desfăşurarea de activităţi la limita legii;
  3. să încurajeze copiii în abordarea unui comportament responsabil, atât în viața reală cât și în cea virtuală;
  4. să imprime copiilor o  atitudine pozitivă față de lege și autoritate, și să explice acestora că rolul normelor sociale este de protecție a cetățenilor și nu de pedeapsă.