24 Octombrie 2024Sursa: BP-IPJ Argeș

Buletin de presă 24 octombrie 2024

Cercetări finalizate de polițiști într-un dosar de tâlhărie calificată

 

 

În ziua de 23 octombrie a.c. polițiștii din cadrul Formațiunii Investigații Criminale Mioveni au finalizat cercetările într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

 

Cercetările efectuate au stabilit că, în noaptea  de 03/04 octombrie a.c., în incinta unei săli de jocuri din orașul Mioveni, un bărbat de 31 de ani, din aceea localitate, ar fi folosit forța fizică pentru a deposeda persoană vătămată de suma de 5400 de lei, (sumă ce aparținea societăți comerciale). Imediat după comiterea faptei, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

 

Dosarul penal urmează să fie înaintat Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

 

Inspectoratul de Poliție Județean Argeș rămâne dedicat combaterii faptelor antisociale și protejării comunității, colaborând îndeaproape cu instituțiile judiciare pentru a asigura respectarea legii.

 

 

  •  

 

 

Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore

 

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

Au fost desfășurate acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În ultimele 24 de ore, au fost legitimate 992 de persoane și au fost verificate 696 de  autovehicule.

Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 476 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 96.000 de lei, dintre care un total de 416 sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 44 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.

 

  •  

      

 

Acțiunile desfășurate de polițiștii rutieri în ultimele 24 de ore, pentru reducerea riscului de accidente

         

 

Polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Polițiștii rutieri au acționat împreună cu structurile de ordine publică, în 32 de filtre rutiere, fiind efectuate 349 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat 416 sancțiuni contravenționale, cu o valoare de aproximativ 85.000 de lei.  De asemenea, au fost reținute 17 permise de conducere și retrase 17 certificate de înmatriculare.

 

 

  •  

 

 

Cercetări finalizate într-un dosar penal privind uciderea unei cabaline

 

 

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești. Cercetările au vizat săvârșirea infracțiunii de „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”, faptă prevăzută de Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor.

 

Din investigațiile efectuate, a reieșit că un bărbat de 29 de ani, din comuna Buzoiești, ar fi ucis o cabalină, prin înjunghiere cu un cuțit, provocându-i o plagă fatală la nivelul gâtului. Animalul aparținea unei alte persoane din altă localitate.

 

 Dosarul penal urmează să fie înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești cu propunerea de trimitere în judecată.

 

  •  

 

 

Acțiuni de prevenire a delictelor silvice în județul Argeș

 

Polițiștii din cadrul Secției nr. 16 Poliție Rurală Valea Mare Pravăț, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice pe raza de competență.

În cadrul acțiunii, a fost efectuat un control la o societate comercială din comuna Bughea de Sus, ocazie cu care s-a constatat că administratorul societății ar fi livrat cantitatea de 3,9 m.c. lemn rotund de rășinoase și 0,700 m.c. lemn de foc fag, fără documente legale. Firma a fost sancționată contravențional cu o amendă de 5.000 lei, iar ca măsură complementară, s-a dispus confiscarea valorică a 3,600 m.c. material lemnos, conform prevederilor Legii 171/2010.

 

Tot în cadrul aceleași acțiuni, au fost depistate mai multe persoane care ar fi transportat material lemnos fără documente legale. Cei patru indivizi au fost sancționați contravențional, fiecare cu câte 1.000 lei, iar lemnul transportat, în total 3,300 m.c. de lemn de foc fag, a fost confiscat și predat în custodia Ocolului Silvic Aninoasa.

 

Într-o altă acțiune desfășurată de polițiștii Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului, pe DJ 679, în comuna Lunca Corbului, a fost depistat un bărbat în timp ce ar fi transportat material lemnos, cu un atelaj hipo, fără documente legale. Acesta a fost sancționat conform legii și i-a fost confiscată cantitatea de 0,60 m.c. material lemnos.

 

De asemenea, pe DC Drăghicești, în comuna Săpata, un alt bărbat a fost depistat transportând material lemnos, cu un tractor, pentru care nu ar fi avut documente legale. El a fost sancționat conform Legii 171/2010, iar cantitatea de 1,849 m.c. material lemnos a fost confiscată.

 

Inspectoratul de Poliție Județean Argeș continuă acțiunile de prevenire și combatere a delictelor silvice, asigurând protecția resurselor naturale ale județului.